dscf7456Pentru o zi întreagă, joi, 9 aprilie, Ministrul Transporturilor, Elena Udrea, a fost oaspetele locuitorilor din comuna Comana. Motivul vizitei sale l-a constituit dorinţa de a cunoaşte cât mai multe locuri care, apoi, ar putea fi promovate ca locuri ideale de petrecere a vacanţelor.

La Comana, programul pregătit de organizatori – administratorii comunei şi ai judeţului – a cuprins o vizită la Mănăstirea Comana, şi apoi o plimbare cu barca pe Balta Comana şi în zona deltaică a Neajlovului, precum şi o excursie cu căruţa prin pădurea Comana. La finalul vizitei sale, Elena Udrea a declarat, în exclusivitate pentru jurnaliştii locali prezenţi la eveniment:

„Este prima dată când ajung în zona Comana, cu toate că auzisem foarte multe lucruri bune despre această zonă de la colegii mei din Giurgiu. Este incredibil că avem aici, la aşa mică distanţă de Bucureşti, o asemenea zonă, care îmbină tot ceea ce are mai frumos ţara noastră: o zonă de deltă, cu specii rare de păsări, o mănăstire mi-nunată. În aceste condiţii, putem să atragem atenţia, de acum înainte, asupra faptului că aici, la Comana, se poate face un turism extraordinar, un turism de aventură, eco-turism sau chiar agro-turism. Altfel să spus, se poate face un turism atât de la modă în vestul Europei, turism în mijlocul naturii!”. De asemenea, Elena Udrea mai spunea că, pe lângă atenţia care trebuie acordată promovării zonei, trebuie luate în calcul şi investiţiile care trebuie făcute în infrastructură, atât cea specifică turismului, cât şi în cea rutieră. „Cred că ar trebui sprijiniţi cei care doresc să vină să investească, dar şi autorităţile locale ar trebui ajutate, în scrierea şi promovarea de proiecte, care să pună în valoare şi mai mult ceea ce am văzut eu astăzi aici!”, mai afirma Ministrul Turismului. De asemenea, Elena Udrea are în vedere ca, în luna mai, când va avea o întâlnire cu tour-operatorii din Austria şi Germania, să includă în program şi o vizită în zona Comana, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea rea-lizării unui program de vizitare a zonei de către turiştii care vin în croazieră pe Dunăre. Vizita Ministrului Turismului va rămâne în memoria acesteia şi datorită icoanei cu sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena primită de la Stareţul Mânăstirii Comana, preotul Ionică. În încheiere, Elena Udrea a promis că va încerca să găsească resurse bugetare în cadrul ministerului pe care îl conduce, astfel ca, de anul viitor, să fie promovat şi la Comana un proiect similar celui de anul acesta, „Învierea la malul mării”.

Oana Călin