Ordonanța de urgență pe care o va adopta Guvernul Ponta pentru a permite, timp de două săptămâni, migrația aleșilor locali de la un partid la altul, este un gest de desconsiderare a Parlamentului, favorizează PSD și aliații săi, încercând totodată să salveze aparențele, spune Ioan Stanomir – profesor de drept constituțional.

Este o reglementare care permite aleșilor locali să urmeze exemplul aleșilor din Parlamentul României…unul dintre principalele motive pentru care viața politică de la noi are o volatilitate și o impredictibilitate extremă este existența acestei posibilități constituționale acceptate ca parlamentarii să poată trece de la un partid la altul. În administrația locală a existat regula conform căreia demisia din partid atrage de drept pierderea mandatului și vacantarea postului. Sunt convins că domnul Liviu Dragnea, care este și un iubitor de fotbal, știe că în fotbal există regula perioadei de transfer. Domnia sa a deschis o perioadă de transfer, pe parcursul căreia primarii sunt invitați să aleagă. Și vor alege întotdeauna în funcție de interesele meschine, nu în funcție de interesele comunitatilor pe care le reprezinta, a mai declarat prof. Stanomir pentru Ziare.com. În aceste condiții, ordonanta de urgență  anunțată de vicepremierul Liviu Dragnea are drept scop întărirea rândurilor PSD și ale aliaților săi.

Ordonanța de urgență pe care Guvernul Ponta o pregătește are ca principala țintă repetarea situațiilor din guvernarea PSD-Năstase și guvernarea PDL, care vizau recrutarea aleșilor locali prin momirea acestora cu foloase care sunt oferite de administrația centrală. Nu întâmplător această idee emană de la Liviu Dragnea, care este un exponent al acestei noi aristocrații locale bazate pe exploatarea comunităților pe care le păstorește.

Aceasta decizie va avea consecințe însemnate, cu atât mai mult cu cât ne aflam în preajma alegerilor prezidențiale. Nu este o speculație, putem să presupunem cu un grad ridicat de siguranta ca aceste migrari de primari vor intari considerabil PSD si pe aliații săi…a mai explicat prof. Stanomir.
(…) Eu am să vă dau un exemplu, pentru că au existat evenimente similare în istoria României, când se suspendau anumite reguli constituționale pentru a se face lucrurile murdare ale unei puteri politice. De exemplu, după 23 august 1944, ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu a epurat magistratura folosindu-se de suspendarea inamovibilitatii magistraților”, a mai precizat prof. Ioan Stanomir.

***O dezbatere mai largă  pe seama  acestui subiect veți putea citi în publicația ” Jurnal giurgiuvean”, ediția print de vineri 29 august.   (Jurnal)