În perioada 31 august-1 septembrie Orchestra de suflători „Valahia” şi Trupa de majorete „Oops” din cadrul Centrului cultural local „Ion Vinea” sunt invitate să participe la Festivalul Internaţional al Fanfarelor de la Piteşti. Această prestigioasă manifestare, ne spune directorul Virgil Peţanca, se desfăşoară în cadrul Sărbătorii Argeşului şi Muscelului, care se organizează anual sub forma unui maraton cultural-artistic, maraton ce durează 15 zile. Orchestra de suflători „Valahia” a fost invitată să participe la acest festival încă de la înfiinţarea lui, alături de mari formaţii de gen, din ţară şi de peste hotare. La Festivalul Internaţional al Fanfarelor, ediţia 2012, Orchestra de suflători „Valahia” dirijată de profesorul Virgil Peţanca este însoţită şi de Trupa de majorete „Oops”, pregătită de maestrul coregraf Tania Moga.

Artiştii giurgiuveni, invitaţi în mod special de preşedintele Consiliului judeţean Argeş, vor participa la parada formaţiilor artistice şi vor susţine două concerte în aer liber, cu o durată de 60 de minute, în Piaţa Municipală  Piteşti. Publicul argeşean, ne spune Virgil Peţanca, va urmări, în interpretare live, concerte ce abordează toate genurile muzicale: marş, polkă, vals, uvertură, muzică uşoară, muzică de film etc. „Ne onorează această invitaţie, ca şi insistenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş de a fi prezenţi la această sărbătoare, precizează directorul Centrului cultural „Ion Vinea”, profesorul şi dirijorul Virgil Peţanca, deoarece participăm la un util schimb de experienţă naţional şi internaţional. În criza economică pe care o traversăm, acest eveniment reprezintă una dintre puţinele ocazii în care putem proceda la un real experiment cultural-artistic, alături de celelalte trupe din ţară şi de peste hotare. De asemenea, prin prestaţia artistică pe care o vom avea, dorim să promovăm imaginea oraşului nostru într-o confruntare directă cu fanfare din puternicele centre muzicale şi culturale: Alba Iulia, Galaţi, Piteşti, Câmpia Turzii, Ploieşti, Iaşi, Constanţa etc, dar şi din ţările vecine României.”

Heliade CĂLIN