pistol2Un om de afaceri domiciliat în Municipiul Giurgiu a fost găsit împușcat în cap,   într-un autoturism, pe o stradă din localitatea Voluntari, județul Ilfov. Un martor a sunat la numărul unic de urgență 112 după ce l-a văzut pe bărbatul de origine iraniană plin de sânge.

Polițiștii l-au identificat pe decedat ca fiind un om de afaceri iranian, Naseh Javadi B. , care  se ocupa în România cu schimbul valutar,  în vârstă de 57 de ani, domiciliat în Giurgiu. Maşina în care a fost găsit bărbatul aparţine soţiei acestuia, potrivit unor surse apropiate anchetei.

În urma primelor verificări s-a constatat că bărbatul decedat era încuiat în maşină, iar cheile se aflau în contact. Pe bancheta din spate se putea observa tubul unui cartuş de calibrul  9 mm, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate nu au putut preciza dacă a fost găsită şi arma cu care s-a tras, dar au precizat că maşina era intactă, astfel încât este exclus să se fi tras din exterior.

Cadavrul a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” din Capitală, iar maşina a fost dusă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov pentru mai multe verificări criminalistice.

Polițiștii au deschis o anchetă și au luat în considerare două ipoteze: o posibilă sinucidere, dar și o eventuală crimă, scrie reporterntv.ro. 

(Jurnal)