Ministerul Public a publicat luni un comunicat în care expune în termeni tranşanţi rezultatele investigaţiilor de până acum privitoare la natura „evenimentelor din decembrie 1989“.
Comunicatul Parchetului cu privire la „Dosarul Revoluţiei“ nu face decât să confirme versiunea Loviturii de stat.
După ce ancheta va ajunge la final, manualele şcolare, presa şi discursurile comemorative vor trebui să se revizuiască şi să se vorbească despre „Lovitura de stat din decembrie 1989“. După cum scriu cei de la Deutsche Welle minciuna „revoluţiei“ a rezistat până astăzi, cel puţin în limbajul public, căci ea oferea societăţii româneşti o imagine mai bună despre sine, părând să răscumpere toate laşităţile din trecut. Şi aşa se explică poate de ce nici pe viitor nu se va renunţa uşor la „revoluţie“ sau „insurecţie“, căci, în pofida adevărului deja statornicit, lumea va simţi mereu nevoia unei oglinzi complezente.
O manipulare de proporţii!
În concluzie trebuie să ne consolăm cu faptul că Revoluţia din Decembrie 1989 a fost de fapt mascaradă. Asta ne confirmă chiar Parchetul, care spulberă în comunicat toate iluziile noastre : (…)în decembrie 1989 nu a existat nicio clipă vid de putere, echipa care a instrumentat lovitura de stat împotriva lui Ceauşescu a controlat permanent situaţia şi tot restul a reprezentat o simulare şi o manipulare de proporţii: luptele cu terorişti imaginari, focurile de armă, motoarele elicopterelor, apelurile de la TVR şi tot restul.
Iată cum sună un scurt pasaj din comunicatul Ministerului Public: „Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice.“
Trist este, mai precizează autorul materialului, că au fost manipulaţi şi oameni care aveau antecedente remarcabile de opoziţie anticomunistă aşa cum se întâmplase cu Doina Cornea care se lăsase înduplecată să rostească la TVR apeluri menite să ţină oamenii sub control, avertizându-i de pericolul „teroriştilor“.
Scenariul…
În Bucureşti , în preajma Crăciunului, o mână de oameni plănuiau să organizeze o întâlnire zilnică la Piaţa Romană, dar în mod straniu pentru o ţară în haos, revoluţie sau insurecţie populară, de-a doua zi dimineaţa călătorii din metrou erau avertizaţi prin instalaţiile audio ale vagoanelor să nu coboare la Romană, căci riscă să întâlnească „terorişti“. Ba mai mult, pe stâlpii staţiilor de metrou erau deja lipite afişe tipărite (în cursul nopţii) menite să-i prevină pe călători de „riscurile“ pe care le asumă. În sfârşit, cei care păzeau metroul se simţeau datori să-i „aresteze“ pe suspecţii care ar fi cutezat să rupă afişele mincinoase. E doar un episod printre atâtea altele, dar care conţine în mic întregul scenariu al lunii decembrie, inclusiv mecanismul pervers al manipulării prin implicare „revoluţionară“. De fapt, în decembrie 1989, cei cu adevărat liberi deveniseră dintr-o dată suspecţi. Au fost însă mulţi oameni ucişi. Din întâmplare, din neglijenţă sau cu premeditare, pentru a da mai multă credibilitate aşa numitei Revoluţii? Aceasta rămâne întrebarea de bază.
“Cine a tras în noi după 22 ?”
În comunicatul citat se mai arată: „se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave“. Aşadar, încă nu e totul clar. Parchetul nu ne poate lămuri cu privire la acest aspect şi nu pare încă pregătit să răspundă la întrebarea rostită obsesiv în anii care au urmat: „Cine a tras în noi după 22“? E posibil chiar ca tocmai acest lucru să rămână neclarificat, căci comunicatul are grijă să ne prevină că „după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acţiuni sau inacţiuni şi consecinţele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989“.
( susa:Horaţiu Pepine – Deutsche Welle)