B_P1050752-800x480În data de 17 mai, în jurul orei 18.00, la ITPF Giurgiu – Punctul de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele,  s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român Daniel M., în vârstă de 36 ani, domiciliat în București, la volanul unui ansamblu de autovehicule format dintr-un cap tractor marca Daf și o semiremorcă marca Pezzaioli.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că semiremorca autocamionului figurează ca fiind „bun căutat pentru consfiscare”, alertă introdusă de autoritățile italiene.

Faţă de cele constatate, cetăţeanul român a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că aceasta este căutată, el fiind doar şoferul autocamionului.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar semiremorca în valoare de aproximativ 34.000 lei a fost indisponibilizată la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Teleorman până la finalizarea cercetărilor.

(Jurnal)