Marţi, 22 iulie 2013, mai multe percheziţii au fost efectuate la Penitenciarul Giurgiu.

În baza unei autorizaţii de percheziţie, s-au efectuat controale specifice la Penitenciarul Giurgiu, de către angajaţi din cadrul IGPR şi IPJ Vâlcea, împreună cu angajaţi ai sectorului operativ al unităţii penitenciare în căutarea unor suspecţi de înşelăciune. Acţiunea a vizat așa cum scriam într-un articol anterior apărut pe site-ul nostru în prima parte a zilei de marți, probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice, prin metoda „Accidentul”. În urma percheziţiei efectuate, au fost descoperite trei telefoane mobile, două cartele SIM, trei încărcătoare de telefon, un acumulator, 2 dispozitive tip hands free şi un cuţit improvizat, care au fost confiscate şi predate organelor abilitate. Suspecţii contactau prin telefon diferite persoane cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar, unor cetățeni pretinși a fi avocaţi sau rude ale victimelor.    În urma acestei acţiuni, o persoană privată de libertate, în baza mandatului emis de Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.