„Nu fii nesimțit! Ține curată fața orașului tău! Arată că îți pasă…!”
admin
Dacă dorim să aflăm care sunt subiectele cele mai comentate pe facebook vom constata că cele mai multe dintre comentarii se referă la modul în care arată Municipiul, la mizeria peste care dai la tot pasul.
Cine este de vină? Sunt destui care acuză societățile subordonate Primăriei, ce se ocupă cu această activitate de salubrizare. Foarte puțini însă recunosc faptul că starea în care se află orașul ni se datorează, în cea mai mare măsură, nouă, cetățenilor. Mai precis celor lipsiți total de responsabilitate civică… Adică Nesimțiților, ca să îi definesc într-un singur cuvânt.
Cu o săptămână în urmă am surprins pe geamul mașinii o scenă halucinantă. Evident că am oprit pentru a verifica dacă ceea ce văzusem era real sau doar o interpretare falsă a imaginației mele.
O locatară a zonei blocurilor ANL, din imediata apropiere a Hotelului Steaua Dunării, vis a vis de gardul cimitirului Smârda, tocmai aruncase, fără jenă, doi saci cu gunoi în găurile clădirii ce zace neterminată, de mulți ani, în acel loc…
Din subsolul acestei clădiri abandonate, de atâta amar de vreme, se înalță astăzi o vegetație luxuriantă, dominată de câțiva copaci, răsăriți în mod natural, ce amenință să devină în curând niște arbori viguroși.
După ce am escaladat fundația, am descoperit ceea ce bănuiam… Cele câteva găuri de acces în subsolul clădirii au fost transformate în gropi de gunoi!
În câteva secunde am inventariat cu privirea: sute de kilograme de gunoaie, cărucioare de copii, haine, pet-uri, resturi menajere, cadavre ale unor animale intrate în putrefacție, sticle, moluz și câte și mai câte…
Dar știți care este de fapt paradoxul? La mai puțin de 50 de metri de locul în care se află acest focar de infecție deschis, într-o zonă laterală micului cartier, este amenajată o rampă dotată cu containere de gunoi, curate, aproape goale la ora aceea din zi.
Să parcurgi zeci de metri, târând după tine niște saci cu gunoi pentru a-i arunca într-un loc total neadevcat, în timp ce containerele se află la doar câțiva pași, ni se pare o adevărată blasfemie, ca să nu spun un „incest al bunei cuviințe”, un atentat la regulile de conviețuire socială!
Să nu credeți însă că acest caz este unul izolat la noi în Muncipiu, nicidecum! El poate fi regăsit aproape oriunde, mai ales în locurile ferite de privirile indiscrete ale trecătorilor. Acolo unde nesimțirea se poate furișa ca la ea acasă, otrăvind aerul pe care îl respirăm, ucigând zi de zi câte o bucățică din trupul orașului în care locuim.
De ce?
Pentru că „se poate!” – ca să citez remarca deja consacrată, a unui politician. În consecință, ce este de făcut? Nimic, deocamdată…
Mai ales că propunerea de a monitoriza Municipiul, îndeosebi locurile greu accesibile, cu camere de luat vederi, a rămas doar o promisiune făcută, de la un mandat la altul, de cei care au candidat la ocuparea fotoliilor de primar sau de consilieri locali.
De fiecare dată însă, ulterior alegerilor, s-a pretextat faptul că nu sunt bani… Sunt voci care spun însă că prin monitorizarea orașului ar putea ieși la iveală multe murdării ținute sub preș care, în felul acesta, rămân departe de ochiul analitic al cetățeanului, lucruri scandaloase care ar deranja liniștea, dar mai ales ”integritatea de neclintit” a unor personaje importante de pe plan local… Așa o fi, sau e doar o simplă speculație?
Cert este un lucru: Poliția locală este neputincioasă în raport cu numărul mare de infracțiuni pe tema curățeniei orașului. Mai ales că programul acestei instituții nu e permanent, ci este mai redus decât al unui butic de cartier.
Iată de ce nu ne aducem aminte de vreo amendă aplicată vreunei persoane care și-a lăsat câinele să se răhățească în fața scării blocului, deși există o hotărâre a CL în acest sens.
Nu mai poți dovedi nici că cineva ți-a ocupat locul de parcare, că a distrus copacul sau bordura din fața blocului, după ce Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a interzis publicarea, ca probă, a imaginii cu numărul de înmatriculare a autoturismului mitocanului. Astfel că nu rămâne decât cuvântul tău împotriva cuvântului celui care își lasă mașina pe locul de parcare pe care tu, fraierule, îl plătești la Primărie.
Iată de ce atunci când ne apucăm să facem comentarii, indiferent cu ce prilej sau prin intermediul cărui mijloc de socializare, să ne uităm mai întâi în jurul nostru, având curajul și îndrăzneala civică de a-i striga neacademic, celui ce tocmai a parcat mașina pe locul închiriat de la Primărie, celui ce aruncă ambalajul șaormei pe care tocmai a terminat-o de mâncat, pe trotuar, celui care dă boxele autoturismului la maxim sau aruncă pet-ul sau pachetul gol de țigări pe șosea, prin geamul autoturismului său: ”- Băi, nesimțitule, de ce îmi otrăvești, mă, viața?”
Din nefericire, nu avem nici îndrăzneala, nici preocuparea, nici interesul și nici curajul de a-l admonesta pe mitocan.
Da, da, nici curaj nu mai avem, căci astăzi, în țara asta populată de o sumedenie de derbedei s-ar putea să ți-o iei dacă ceri nesimțitului să nu te oblige să îți afunzi piciorul în gunoiul aruncat de el cu nepăsare, ca un scuipat pe obrazul orașului.
Un oraș al cărui bulevard principal, ce îl traversa dintr-o parte în alta, era cândva plin de trandafiri.
Probabil că municipalitatea ar trebui să inițieze o campanie prin care să instaleze, din loc în loc, panouri pe care să stea scris, cu litere de-o șchioapă: ”Nu fii nesimțit! Ține curată fața orașului tău! Imaginea lui este și a ta! Arată că îți pasă!”
Poate în felul acesta mitocanul, ”moftangiul”, ”mațe fripte”, s-ar simți deranjat și ar renunța la obiceiurile sale de neam prost…
Până atunci însă ne mulțumim de a le cere (măcar noi, cei cărora chiar ne pasă pe ce călcăm și ce respirăm), celor ce ne murdăresc viața cu gunoaie, să își descalțe caracterul de gesturile sfidătoare, tribale, atunci când ies din casă, pierzându-se onești, anonimi, în mulțime.
