Situaţie inedită în Liga Judeţeană de Fotbal. Se pare că formaţiile giurgiuvene nu se “bat” doar pentru primele patru locuri, ci şi pentru titlul neoficial de “cel mai bun atac”. După runda cu numărul 27, Nova Force Giurgiu a reuşit să atingă cota 100 în privinţa golurilor marcate, graţie victoriei zdrobitoare, 5-0 în faţa Viitorului Vedea. Băieţii lui Liviu Boboc nu numai că i-au ajuns pe colegii lor de la Unirea Izvoarele în privinţa numărului de goluri marcate, ci au reuşit să îşi mărească “ecartul” faţă de primele clasate.

În afara celor de la Nova Force şi Unirea Izvoarele, cel puţin alte patru formaţii (FC Bolintin Vale, Dragonii Ogrezeni, Avântul Putineiu sau AS Prundu) putând să atingă (şi să depăşească) “graniţa” celor 100 de goluri marcate în condiţiile în care mai sunt 11 etape până la finalul actualului sezon.

Înainte de a trece la rezultatele înregistrate în runda cu numărul XXVII, trebuie să spunem că, în urma incidentelor de la partida dintre Real Vărăşti şi AS Scărişoara (disputată pe 27 martie şi contând pentru etapa a XXVI-a), “vărăştenii” au primit o amendă de 500 de RON, terenul formaţiei fiind suspendat pentru patru etape. Această măsură a fost luată de Comisia de Disciplină din cadrul AJF Giurgiu, după ce arbitrul acelei întâlniri, Ionuţ Ciurilă, a fost lovit de un spectator pătruns pe teren. De asemenea, comisia a mai decis ca Real Vărăşti să piardă meciul cu 0-3 la “masa verde” (partida fusese întreruptă în minutul 65, la scorul de 1-1). Iată rezultatele înregistrate în Sâmbăta Mare (preziua Paştelui): nAS Scărişoara – Dragonii Ogrezeni 5-4; nConstructorul Bolintin Deal – Avântul Floreşti 1-2; nConstructorul Malu Spart – Avântul Putineiu 1-1; nFC Bolintin Vale – FC Naipu 4-0; n Olimpia Bălăşoieni – Real Vărăşti 2-1; n Silver Inter Zorile – Unirea Izvoarele 0-0; n Unirea Ghimpaţi – Dunărea Oinacu 1-1; n Unirea Vânători – AS Prundu 5-0; nViitorul Vedea – Nova Force Giurgiu 0-5; nVoinţa Slobozia – AS Singureni 5-2

Până la apariţia următorului număr al “săptămânalului” nostru, vor avea loc alte două etape: sâmbătă, 10 aprilie şi miercuri, 14 aprilie, după următorul program:

Etapa a XXVIII-a, 10 aprilie, ora 16.00: AS Prundu – Constructorul Malu Spart, AS Singureni – Unirea Ghimpaţi, Avântul Floreşti – FC Bolintin Vale, Avântul Putineiu – AS Scărişoara, Dragonii Ogrezeni – Olimpia Bălăşoieni, Dunărea Oinacu – Unirea Vânători, FC Naipu – Voinţa Slobozia, Nova Force Giurgiu – Constructorul Bolintin Deal, Real Vărăşti – Silver Inter Zorile, Unirea Izvoarele – Viitorul Vedea.

Etapa a XXIX-a, 14 aprilie, ora 16.00: AS Scărişoara – AS Prundu, Avântul Floreşti – FC Naipu, Constructorul Bolintin Deal – Unirea Izvoarele, Constructorul Malu Spart – Dunărea Oinacu, FC Bolintin Vale – Nova Force Giurgiu, Olimpia Bălăşoieni – Avântul Putineiu Silver Inter Zorile – Dragonii Ogrezeni, Unirea Ghimpaţi – Voinţa Slobozia, Unirea Vânători – AS Singureni, Viitorul Vedea – Real Vărăşti.

Bogdan VLADU