De curând, unul din sportivii Clubului Aquila Giurgiu, Flavius Plopeanu, a reuşit o performanţă remarcabilă: a urcat pe treapta a treia a podiumului la Campionatele Mondiale de ju-jitsu. Desfăşurată în perioada 11-13 noiembrie, competiţia a reunit peste 400 de sportivi din 26 de ţări ale lumii, România fiind reprezentată de o delegaţie formată din 13 luptători. Tânărul giurgiuvean a fost la un pas de finală, însă până la urmă s-a întors acasă cu o valoroasă medalie de bronz. Antrenorul Ion Chelu se declară mulţumit de rezultatele elevului său, însă pentru Flavius, pregătirea continuă, pentru că urmează alte competiţii importante. Tânărul sportiv a avut parte şi de o surpriză pregătită de colegii săi de la club, care i-au organizat o mică ceremonie de bun-venit, extrem de emoţionantă.

Câteva zile mai târziu, sportivii aceluiaşi club aduceau acasă încă două medalii: una de aur şi una de argint, tot de la un campionat mondial. De data acesta, însă, a fost vorba despre Cupa Mondială de Kempo Full-Contaact, competiţie rezervată sportivilor de la juniori I şi seniori, desfăşurată în perioada 15-17 noiembrie, în Antalya (Turcia). Şi în acest caz, vorbim despre un concurs la fel de greu, la care au participat peste 480 de sportivi, din 32 de ţări. Din lotul naţional care a reprezentat România au făcut parte şi sportivi ai clubului giurgiuvean, antrenaţi de acelaşi inimos profesor Ion Chelu. Ca întotdeauna, sportivii giurgiuveni nu s-au întors „cu mâna goală”, aşa că Andrei Draghia a câştigat medalia de aur la Juniori I, minus 55 kg. fighting, iar colegul său, Ionuţ Mitrea, medalia de argint la Juniori I, minus 60 kg. fighting. Tuturor acestor sportivi care ne fac mândri că suntem giurgiuveni, dar şi profesorului Ion Chelu, sincere felicitări şi succes la competiţiile următoare, competiţii care nu sunt deloc puţine şi nici uşoare!

JGR