AcasăActualitateNeștiință? Agenția Națională a Funcționarilor Publici le dă peste nas celor care-l...

Neștiință? Agenția Națională a Funcționarilor Publici le dă peste nas celor care-l apără pe angajatul bătăuș de la ANAF Giurgiu

Cu circa o lună în urmă, un jurnalist al publicației noastre era snopit în bătaie, în plină zi, în mijlocul străzii, de către un vecin, angajat al ANAF Giurgiu. La vremea respectivă, conducerea ANAF Giurgiu, sesizată de publicația „Jurnal giurgiuvean”, a încercat să se „spele pe mâini”, spunând:

„Urmare a sesizării dumneavoastră, înregistrată la instituția noastră sub nr.14700/23.09.2020, prin care ne semnalați „un fapt reprobabil” săvârșit de domnul P. C. C., vă comunicăm următoarele: Art. 490 alin 1 din OUG 57/2019, privind Codul Administrativ dispune: „Încălcarea de cǎtre functionarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condițiile legii si ale prezentului cod.” Având în vedere dispozițiile legale invocate mai sus, AJFP Giurgiu nu poate cerceta și sancționa fapte săvârșite de funcționarii publicii în afara orelor de program și care nu are legătura cu funcția publica deținută. Incidentul semnalat de dumneavoastră nu este de competența instituției noastre, organele de cercetare penală urmând să stabilească vinovația salariatului nostru sau a salariatului dumneavoastră. Totodată, vă comunicăm că domnul P. C.,are un comportament demn de un funcționar public în timpul orelor de program, neavând manifestări care să aducă atingere funcției publice deținute, fiind un coleg stimat și apreciat de colegii și șefii”, se arăta în adresa amintită.

La o revenire a jurnaliștilor de la „Jurnal giurgiuvean”, aceeași instituție răspunde sec: „Ne menținem punctul de vedere exprimat anterior”. Cu alte cuvinte, un angajat este funcționar public doar în cele opt ore de program, în afara acestora putând face orice, chiar să omoare un om…Doar nu aduce atingere instituției în care lucrează, nu-i așa?

Numai că, urmare a sesizării înaintate către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în răspunsul transmis de aceștia lucrurile stau altfel. Iată, mai jos, integral, textul răspunsului ANFP:

„Funcționarii publici au obligația de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia, având în vedere prevederile art. 434 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. În ce privește răspunderea administrativ-disciplinară, aceasta este atrasă în trei situații, dacă funcţionarii publici încălcă cu vinovăţie îndatoririle corespunzătoare funcţiei publice deținute, sau dacă sunt încălcate normele de conduită profesională și civică, potrivit art. 492 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, abaterile disciplinare fiind prevăzute la alin. (2) al acestui articol. Față de cele de mai sus, opinăm că în situația în care apreciați că funcționarul public la care faceți referire a încălcat normele de conduită profesională și civică prevăzute de art. 434 alin. (1) din actul normativ sus-invocat, aveți posibilitatea să sesizați comisia de disciplină din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, raportat la art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu o sesizare care să cuprindă elementele prevăzute la art. 28 alin. (1) din acest act normativ, respectiv: numele, prenumele, domiciliul sau, după caz, locul de muncă şi funcţia deţinută de persoana care a formulat sesizarea ori denumirea şi sediul persoanei juridice, precum şi numele şi funcţia reprezentantului legal, numele şi prenumele funcţionarului public a cărui faptă este sesizată ca abatere disciplinară şi denumirea autorităţii sau a instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, descrierea faptei care constituie obiectul sesizării şi data săvârşirii acesteia, prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea, adresa de corespondenţă, dacă este alta decât cea de domiciliu, data și semnătura”. Altfel spus, cei de la ANAF Giurgiu ar fi avut obligația măcar să înceapă o cercetare disciplinară împotriva angajatului recalcitrant.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
80 %
3.4kmh
99 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °
mar
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!