pctfCostul călăuzei este cuprinsă între 8.000 și 20.000 de euro!

În data de 22 septembrie, ora 16.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Călăraşi, în cooperare cu poliţişti de la Postul Dorobanţu, au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Vărăşti (judeţul Călăraşi), un grup de persoane care nu îşi justifica prezenţa în zonă. S-a stabilit că cele 13 persoane sunt cetăţeni afgani, sirieni şi turci, cu vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani.

 

În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia au trecut ilegal frontiera de stat a României, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni de mici dimensiuni, condusă de un cetăţean bulgar. Ei intenţionau să traverseze teritoriul României şi Ungariei, având Norvegia ca destinaţie finală a călătoriei ilegale.

 

Pentru a ajunge în vestul Europei, cei 13 migranţi au declarat că au plătit sume cuprinse între 8.000 şi 20.000 euro de persoană, în funcţie de ţara din care au fost racolaţi. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză şi conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost predaţi autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.(JGR)