Având în vedere creșterea cazurilor de infectare în rândul populației cu noul tip de coronavirus, ISU Giurgiu a transmis, în această după-amiază, mesaje preventive, prin intermediul sistemului Ro-Alert.
Acestea au fost expediate locuitorilor din Adunații-Copăceni, Mironești, Grădinari, Dimitrie Cantemir, Izvoarele, Radu Vodă, Valea Bujorului, Ghionea, Vânătorii Mici și Schitu, dar și persoanelor care au tranzitat aceste localitați. În zonele menționate, în momentul de față, nivelul de răspândire a noului coronavirus (SARS-CoV-2) este unul ridicat, peste 3 la o mie de locuitori.
Mesajul conține recomandări privind respectarea regulilor de distanțare și igienă.
Precizăm că în următoarele 14 zile, în localitățile de mai sus, purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiile deschise și închise, iar activitatea în interiorul restaurantelor și a sălilor de jocuri de noroc este interzisă.
Facem încă o dată apel către cetățeni să respecte regulile și recomandările făcute de autorități, pentru ca, împreună, să reușim diminuarea efectelor acestei pandemii.