Etapa a opta din cadrul Ligii a patra s-a scurs sub influenţa derby-ului  disputat între CS Nova Force şi Avântul Floreşti, în care s-a decis oarecum cine poate avea pretenţii la promovare, prin jocul prestat, prin atitudinea jucătorilor dar mai ales prin organizarea clubului.  Câştig de cauză la primul şi al treilea aspect l-a avut Nova Force, jucătorii antrenaţi de profesorul Dorian Gârlea dominând de la un capăt la altul jocul, iar organizarea jocului făcându-se în condiţii ireproşabile, în schimb ratările imense au înclinat balanţa de partea oaspeţilor din Floreşti care, cu puţină atenţie, puteau pleca cu cel puţin un punct de la Giurgiu. Punctul luat de oaspeţi până la urmă a fost cel la capitolul indisciplină, acolo unde nu-i întrece nimeni în ultimul timp, doi jucători fiind eliminaţi pentru lovirea fără minge a adversarului, în timp ce gazdele, mai modeste, au contribuit şi ele, pentru curtoazie, cu un jucător eliminat, la înviorarea partidei. Până la urmă s-a marcat un singur gol, din lovitură de la 11 metri, în poarta oaspeţilor, scorul reflectând oarecum diferenţa reală de valoare dintre cele două echipe. De remarcat la acest joc arbitrajul prestat de brigada formată din Penciu Mădălin la centru, ajutat la margine de Voinea Cristian şi Vrabie Robert, valoarea cavalerilor fluierului depăşind vizibil pe cea a jucătorilor din teren,  De fapt, urmărind aceste echipe de Liga a patra, am ajuns la concluzia că jucătorii nu vor arbitra niciodată atât de bine precum vor juca fotbal arbitrii!  Dar iată rezultatele complete, începând cu surpriza etapei, în care Victoria Falaştoaca a luat primele puncte în campionat, în deplasare, învingând cu 2-1 la Izvoru!

– Zmeii Ogrezeni – Voinţa Slobozia 8-1

– Viitorul Vedea – Vict. Adunaţii Copăceni 1-3

– FC Bol. Malu Spart- Constr. Malu Spart 8-0

– AS Scărişoara – Dragonii Ogrezeni 2-1

– Constr. Bol Deal – Spicul Izvoru 0-4

– Prog. Palanca- AS Prundu 4-2

– Crevedia Mare – Dunărea Oinacu 2-1

Rezultate categoria Onoare:

– Olimpia Malu – Viit. Puieni 3-0

– Vulturii Stăneşti – Energia Remuş 3-0

– Unirea Izvoarele – Juventus Găujani 5-3

– Viitorul Pietrele – Voinţa Daia 4-4

– Real Vărăşti – Argeşul Hotarele 2-2

– MV Călugăreni – Omerta Stoeneşti 5-3

– Argeşul Mihăileşti – Gloria Comana 4-3

– AS Iepureşti – AS Băneasa 1-2

– Lyilan Greaca – Agro. Vlad Tepes 1-2

– AS Singureni – Prog. Valea Dragului

– Real Colibaşi – Fortuna Herăşti 4-2

– Sportul Pădureni – REAL Hobaia 5-3

– Luceafărul Trestieni – CS Joiţa 7-2

– FC Icoana – AS Ghimpaţi 3-2

– AS Podul Doamnei – AS Buturugeni 4-1

– Olimpia Mîrşa – AS Vînătorii Mici 1-2

– ACS Mihai Vodă – Zmeii 2 Ogrezeni 2-2

– Avântul Cartojani – Stejarul Letca Noua 3-0

– Inter Stoeneşti – Unirea Cosoba 4-5

Ion ION