vineri, martie 29, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateMăsuri de ordine publică la meciul Astra Giurgiu – F.C. Dinamo București

Măsuri de ordine publică la meciul Astra Giurgiu – F.C. Dinamo București

 jandarmi-giurgiu-stadion-685x320Aproximativ 190  jandarmi din cadrul Grupării  Mobile „Matei Basarab” Ploieşti şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu,  vor asigura joi 17 noiembrie a.c., măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele Astra Giurgiu – F.C. Dinamo București, din cadrul sferturilor de finală Cupa Ligii Adeplast

Meciul se va disputa începând cu ora 20.30 pe stadionul municipal „Marin Anastasovici” din Giurgiu.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 18.30 prin locurile special amenajate din Aleea Fabrica de Zahăr, str. Chauncey Hardy şi Aleea Plantelor.

          Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor.

Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

           Totodată, suporterii sunt sfătuiţi să dovedească permanent o atitudine civilizată prin respectarea regulilor stabilite pentru un astfel de eveniment, în acest fel dând dovadă de respect pentru eforturile depuse de către organizator, jucători şi celelalte instituţii implicate în desfăşurarea acestui ,,spectacol sportiv” în condiţii de siguranţă şi fair-play.

– clubul organizator a pus  în vânzare aproximativ 5000 de bilete;

Suporterii care se vor deplasa cu autoturismele trebuie să aibă în vedere faptul că în zona stadionului există posiblitatea să nu găsească locuri de parcare suficiente.  În acest sens, sunt rugaţi să parcheze autoturismele în spaţiile amenajate în alte zone ale municipiului. Pentru a evita producerea unor incidente, este recomandat ca în interiorul autoturismelor să nu fie lăsate la vedere bunuri de valoare care ar putea tenta infractorii.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Pe această cale, forţele de ordine mulţumesc anticipat spectatorilor pentru comportamentul adecvat, entuziast şi corect de care vor da dovadă şi le urează vizionare plăcută!

 Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
23.8 ° C
23.8 °
23.8 °
33 %
6.8kmh
39 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
29 °
lun
30 °
mar
20 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!