De foarte mulți ani, comerțul cu haine, blănuri, aur, încălțăminte haine din piele și multe, multe altele, mărfuri aduse în marea lor majoritate din Turcia, este mai înflloritor. O legendă locală susține că cele mai multe din vilele aflate în cartierul Ghizdaru sunt ridicate datorită comerțului cu aceste produse. Sunt voci care susțin că în culisele acestei activități se ascunde un șir întreg de evaziuni fiscale și că puțini dintre cei ce vând astfel de obiecte ajung vreodată la ANAF cu intenția să își plătească taxele către stat pentru aceste mărfuri. Noi ne abținem să facem comentarii atâta timp cât nu avem dovezi.

De data aceasta, însă, ne-am propus să vorbim despre un cu totul alt subiect care ar fi trebuit să atragă mai demult atenția instituțiilor locale ale statului, determinându-le să se autosesizeze, ținând cont că este vorba despre fraudarea statului. De ce nu se face însă nimic? Păi tocmai asta am dori să comentăm. De unde vine oare acest miserupism instituțional al unora dintre salariații organelor de control locale? În primul rând, spun cei mai mulți, din faptul că mare parte din funcționarii acestor instituții își cumpără fel și fel de lucruri de uz personal, direct de la acești comercianți ambulanți.

Așa se face că ei pot fi văzuți, zi de zi, intrând și ieșind fără interdicție din sediile instituțiilor din Municipiu, cocoșați sub greutatea genților și sacoșelor pline cu tot felul de lucruri…De la chiloți, ciorapi, creme, parfumuri și până la lănțișoare/inele de aur și argint, haine de blană, rochii de sezon, sandale, pantofi sau cizme de iarnă, aproape orice poți găsi la acești cărăuși pe două picioare.

Mărfurile se aduc și cu precomandă. Stând de vorbă cu unii dintre ei, aceștia ne spuneau că munca lor nu este tocmai la îndemâna oricui și că nu e doar istovitoare, este și riscantă. Oamenii ne vorbeau în primul rând de șpaga pe care trebuie să o dea celor din punctele de frontieră, până să ajungă în țară, pentru a trece cu toate aceste obiecte. Evident că apare întrebarea : De ce aleg să nu plătească vamă pentru mărfurile aduse de afară? Ei spun că dacă ar face asta, lucrurile nu ar mai costa atât de ieftin și că puțini giurgiuveni și-ar mai permite să le cumpere, costul lor crescând de câteva ori. Mai trebuie spus însă și câteva cuvinte despre calitatea acestor mărfuri care, de cele mai multe ori, este îndoielnică. Mare parte din ele sunt niște fake-uri ordinare: blugi, adidași sau parfumuri, toate contrafăcute, ce de multe ori nu mai ajung la cumpărători, fiind confiscate de vameși și polițiștii de frontieră pentru a fi distruse conform unor reguli comerciale stricte ce încearcă în acest nod să protejeze brandurile originale.

În ciuda tuturor acestor aspecte, comerțul cu lucruri aduse din bazarurile turcești continuă sub privirile îngăduitoare ale funcționarilor ANAF (care oameni sunt și ei, deh!) deveniți, nolens-volens, cumpărători, obiectele fiind comercializate chiar la ei în birouri.

Cu atât mai ciudat ni se pare însă acest comerț, cu cât mall-urile și supermarketurile, în cadrul cărora funcționează cele mai renumite branduri din Europa și din lume, scot (aproape lună de lună) mărfuri la OFERTĂ. Mărfuri ce sunt însoțite de certificate de garanție și care de multe ori, în perioada trecerii de la un anotimp la altul, la schimbarea colecțiilor sau la lichidarea de stocuri, se vând la prețuri derizorii, cu mult sub valoarea celor aduse din Turcia .

Comoditatea, însă, îi face pe unii funcționari de stat să prefere să bage bani în buzunarul acestor comercianți de duzină, fraudând astfel statul și indirect și pe noi, contribuabilii. După cum ați constatat din rândurile de mai sus, mulți dintre cei ce îi ajută indirect pe comercianții ambulanți să fraudeze bugetul sunt chiar funcționari ai ANAF. Păi și atunci ne mai întrebăm de ce ”n-are ursul coadă” în România? De Pandemie, d-aia !

(City ZEN)