Journalist.Tot mai des, în ultima vreme, o serie de anonimi , postaci provocatori plătiți de diferite grupuri de interese, acreditează în mediul on line ideea că anumite publicații (evident, este vorba  despre cele ce le deranjează stăpânii),  scriu ceea ce li se ”comandă”. În ceea ce privește ziarele de partid, care de mult nu mai fac precizarea că aparțin unei formațiuni politice,  pe frontispiciul publicației, celelalte mijloace de presă încearcă să existe pe o piață media românească deloc ofertantă. Până la urmă  ziarele nu sunt altceva decât niște prestatori de servicii. Ele vând informații și promovează imaginea oricărei societăți, instituții sau persoane fizice, la solicitarea acestora.

Am ales să dăm explicațiile de mai jos, răspunzînd astfel unui giurgiuvean care ne întreba dacă este adevărat, așa cum susțin postacii anonimi, în mediul virtual, că încheiem contracte cu informații ale statului. Da, este adevărat!  Atâta timp cât au pretenția de a furniza  informații  despre activitatea lor, marelui public. Trebuie înțeles că s-a încheiat perioada ziarelor de propagandă, al oficioaselor pcr, de până în decembrie 89,  ce erau finanțate exclusiv de către stat. Acum informația  circulă pe o piață media  liberă. Cum credeți că  cineva ar cheltui o groază de bani pe o publicație care să nu producă venit? Cine i-ar putea  obliga pe  jurnaliști sau editorii de presă să culeagă informații,  să le redacteze  și în cele din urmă să le publice fără ca toată această muncă prestată  să fie plătită? De ce oare am fi obligați, noi, cei din mass media  să informăm publicul asupra activității și proiectelor unor instituții , în regim gratuit,  doar pentru că sunt instituții ale statului, iar  contractele încheiate cu acestea sunt onorate din bani publici? Dar un bufet de incintă dintr-o instituție de stat , de ce nu oferă oare publicului larg mâncare pe gratis? Că și acolo  este vorba tot despre banii cetățenilor…

Deloc întâmplător politicienii au fost cei care au deschis această cutie a Pandorei, creând în mod intenționat  o percepție falsă în privința faptului că orice contract încheiat de  o publicație cu o instituție publică este generatoare de fraudă, de corupție, de cheltuieli din banii contribuabililor.  O idee total falsă și neadevărată!  Ce ați face, vă întrebăm,  dacă de mâine publicațiile/ televiziunile/posturile de radio/ site-urile  nu ar mai difuza nicio știre în legătură cu instituțiile de stat? Cum le-ați putea obliga, atâta timp cât sunt societăți private care funcționează după prrincipiile comerciale ale cererii și ofertei, la finalul procesului urmărindu-se întotdeauna profitul.

Marota asta cu contractele sunt oneroase atâta timp cât ele sunt încheiate cu statul  a devenit virală în mediul on line doar pentru un segment redus de cititori, tocmai  datorită postacilor plătiți, ai celor pe care îi denunțăm zilnic și nicidecum oamenilor onești care au dezvoltat o afacere și cunosc foarte bine pârghiile unei activități comerciale.

 Poate ați fi curioși să aflați și de ce preferă instituțiile de stat un anume ziar mai mult decât pe un altul, de ce vor ele să fie prezente pe anumite site-uri în detrimentul altora și numai pe anumite posturi de televiziune?  Răspunsul este legat de credibilitatea și profesionalismul respectivelor mijloce media. Când mergeți la chioșcul de ziare, dorind să vă informați asupra unui subiect,  de ce nu cumpărați orice publicație, la întâmplare? De ce nu le cumpărați pe toate cele apărute în acea zi? Iată răspunsul la nedumerirea unora de ce instituțiile statului nu încheie contracte cu oricine.

Dincolo de acest amănunt se omite și faptul că multe dintre contracte se obțin în urma unor licitații la care primează nu profesionalismul și credibilitatea jurnaliștilor ce alcătuiesc colectivul redacțional, ci prețul cel mai mic din ofertă. Vi se pare corect? Nouă nu, dar asta e Legea achizițiilor publice.

De ce nu protestați, cerând ca informațiile să le primiți numai din partea unor publicații care au dovedit de-a lungul activității lor că sunt echidistante și care respectă deontologia profesională, lăsându-vă în continuare manipulați de anonimi ce nu au curajul de a-și dejecta murdăriile de care sunt în stare  (astăzi despre noi, mâine despre  d-stră) la lumina zilei, ci  numai la umbra anonimatului. Lucrul acesta de ce nu vă răscoală? De ce îi lăsați să reînvie fantomele comunismului,  încurajându-i cu nepăsare, pe nepoții celor ce ne  turnau până mai ieri  părinții sau rudele apropiate pe la Secu? Iată că putem să vă adresăm la rândul nostru o sumedenie de întrebări.

 Nu am văzut în cei 26 de ani de presă pe nimeni care să ia apărarea jurnaliștilor din Giurgiu, decât dacă aceștia aparțineau vreunei formațiuni politice. Nu am auzit de cineva care să fi protestat împotriva abuzurilor făcute de reprezentanți ai administrației locale, de anumiți oameni politici împotriva jurnaliștilor. De fiecare dată pentru greșelile lor, toate aceste personaje amintite mai sus, au dat vina pe presă. Deși un jurnalist adevărat , alocă trei sferturi din durata unei zile profesiei… O profesie cronofagă și epuizantă , ce se află pe primele locuri în ceea ce privește riscul de viață…

Totodată considerăm o greșeală să se creadă că , de exemplu,  din  1,5 lei ( prețul  săptămânalului Jurnal giurgiuvean de exemplu ), la un tiraj de câteva mii de exemplare vândute, o publicație și-ar putea achita măcar salariile jurnaliștilor. În rândurile de mai jos vom încerca să explicăm celor suspicioși care sunt cheltuielile unui editor de presă și care sunt mijloacele sale de venit, punând capăt în acest fel speculațiilor de tot felul.

Începem lista cheltuielilor cu cele alocate mijloacelor de transport, întreținerii și reparării acestora, mijloace auto necesare deplasărilor în teren. Continuăm cu  consumabilele folosite (hârtie, toner, articole de birotică etc.), abonamentele  telefoanelor  mobile, al tel. /fax-ului din sediul redacției, întreținerea  server-ului pentru postarea zilnică a informației în mediul on line, plata de mii de euro a licențelor programelor  PC,  aparatura specifică profesiei (Calculatoare, imprimante, skanere, reportofoane, aparate de fotografiat/ camere digitale), abonament NET. Lista continuă cu cheltuielile impuse de  corespondență, utilitățile societății, chiria sediului, plata contabililor,  impozitele anuale , alături de impunerile  lunare și trimestriale  către stat, TVA –ul… Facem aici  mențiunea că societatea editoare a publicației Jurnal giurgiuvean se află la acest moment cu taxele achitate la zi!

 Să mai adaugăm și zecile de milioane de lei și sute de ore ce au fost consumate prin instanțele de judecată, în procese ce au durat și 2-3 ani, cu cei care ne-au târât prin Tribunale pentru că le-am denunțat abuzurile și afacerile oneroase, procese pe care din fericire nu le-am pierdut niciodată. Nu în ultimul rând trebuie contabilizate sumele ce nu au mai fost niciodată recuperate de la anumite societăți creditoare, ce au intrat în faliment ( vezi colosul RODIPET).   

Dar hai să continuăm inventarierea cheltuielilor precizându-vă că din valoarea fiecărui exemplar , un editor trebuie să plătească musai,  între 15 și 30% comision de vânzare, distribuitorilor de presă, la care se adaugă plata ziarului în tipografie și transportul acestuia / săptămânal , din Capitală până în buricul  Giurgiului și de aici către fiecare chioșc de difuzare. Un calcul simplu, aritmetic, v-ar putea demonstra că pentru a putea exista doar din vânzarea ziarului, așa cum consideră unii, o societate editoare de presă ca a noastră, de exemplu, ar trebui să vândă săptămânal un tiraj egal cu populația întregului municipiu. Și atunci de unde facem rost de bani pentru a achita toate aceste cheltuieli? Păi din contractele de publicitate cu firme private și cu instituțiile statului care au de făcut anunțuri periodice, către cetățeni, vor să își promoveze proiectele sau să își mențină imaginea deseori maculată de aceiași postaci plătiți de grupuri de interese și de către politicieni. De ce ? Păi pentru că unii sunt interesați ca la conducerea  acestor deconcentrate (așa cum mai sunt ele denumite), să fie plasați proprii lor oameni. Din cele de mai sus ați înțeles probabil de ce pe piața media tipărită , la Giurgiu, nu au mai rămas decât publicații: al nostru și cel al deputatului Florian Nicolae.

Mai trebuie precizat că, din nefericire pentru mass media, publicul s-a obișnuit, tot mai des , odată cu apariția NET-ului, să se informeze aparent gratuit, acasă, în sistem on line, renunțând la cel clasic, de a cumpăra informația de la chioșcurile de difuzare a presei.

În țările civilizate membrii unei comunități cumpără de multe ori ziarele locale,  indiferent dacă le citesc sau nu , tocmai pentru a ajuta presa să existe, ca aceasta la rândul ei să acționeze coercitiv împotriva fenomenului de corupție, asupra structurilor  mafiote,  guvernul  facilitându-le societăților editoare  accesarea unor proiecte, acordând  scutiri de anumite taxe, prețuri mai mici ale hârtiei de ziar, chiar procente mai mici la TVA, manoperă mai redusă a ziarului. Alături de aceștia  ONG-urile , contribuie la   realizarea aceluiași scop, al susținerii mijloacelor media ca factor de echilibru și totodată de presiune asupra celor care ar încerca să fraudeze legile.

Ce se întâmplă însă în România, am văzut cu toții. Dacă nu ești de acord cu puterea, dacă nu ești controlabil, șantajabil ți se agață imediat o etichetă, aceea de ”vândut” .  Este ultima găselniță la modă astăzi printre postacii celor pe care îi deranjăm să încheie, la rândul lor, contracte cu adevărat oneroase, în valoare de milioane de euro,  cu statul… Și jocul ăsta murdar continuă, scopul evident al politicienilor fiind acela de a decredibiliza cât mai mult  presa,  cu doar câteva luni înainte de alegerile electorale.   

Ce i s-ar putea imputa publicației Jurnal giurgiuvean, singura  care se ocupă aproape săptămână de săptămână de anchete, un ziar incomod ce  a luptat ani de-a rândul cu tirania impusă în municipiu de Lucian Iliescu, care a denunțat afacerile oneroase ale clanului Butoane și-a acoliților  acestuia, cea care  a scos la iveală matrapazlâcurile președintelui PNL Dumitru Beianu,  a dovedit  incompatibilitatea primarului comunei Prundu, Cătălin Corbea, obediența prefectei de Giurgiu față de PSD Giurgiu, denunțând legăturile de cumetrie din DSVSA Giurgiu și multe, multe altele.  Mai trebuie precizat că  toate aceste perfomanțe profesionale n-ar fi fost posibile fără efortul celor care au trudit ca informațiile să ajungă la d-stră rapid, într-o formă concisă și întodeauna verificate, amintind că  circa 60% dintre cei ce lucrează astăzi în mass media locale  și-au făcut ucenicia sau botezul în presă,  în redacția publicației noastre.

Dacă în urma celor arătate mai sus aveți încă îndoieli în privința  sincerității noastre și a legalității contractelor încheiate de publicația noastră cu instituțiile statului înseamnă că nu ați înțeles nimic , fapt pentru care vă sugerăm să recitiți acest text, de la capăt!

(Redacția)