Pantzerele nemțești au tras brazdă ,  marți seară, peste speranțele elevilor lui Luiz Felipe Scolari, resemnatul ”Feli Papa”. Umilință totală pentru cei 60.000 de spectatori care au luat loc pe stadionul numit, în mod paradoxal, ca o ironie a sorții, ”Belo Horizonte” . Un stadion care  s-a umplut de lacrimi încă din minutul 29 când tabela arăta déjà 4-0 pentru Germania. Cea mai categorică înfrângere suportată vreodată în istoria Campionatului Mondial de către Brazilia.

Cea mai neagră repriză din istoria Selecao

O primă repriză ce părea că este jucată de nemți cu tinerii salvamariști de pe plajele braziliene, undeva în curtea școlii. O repriză pe care nemții o vor pomeni din generație în generație, iar brazilienii o vor numi mereu ca „cea mai mare rușine”. Să precizăm că de partea cealată, nemții au avut mai multe prilejuri de bucurie printre care și acela că veteranul Klose a devenit cel mai bun marcator din istoria CM. Probabil cea mai bună linie de fund pe care a avut-o vreodată Brazilia, a fost de nerecunoscut,  transformată în jaloane de antrenament pentru viteziștii nemți.

Pauza nu a adus însă nimic în plus pentru echipa lui Feli Papa, scorul de 5-0 fiind imposibil de remontat. Ghinionul brazilienilor a fost și faptul că portarul Neuer a fost de netrecut și că în partea a doua a meciului în teren, pentru nemți, a intrat Schurrle care a mai punctat de două ori, stabilind un scor de maidan: 7-0! Numai tresărirea de orgoliu a băieților lui Scolari și din nou șansa , i-a ferit pe brazilieni de un 8-0, pe finalul meciului și l-a ajutat pe Oscar să înscrie în ultimele secunde ale partidei, un gol care oricum nu va spăla nicicând curând onoarea braziliană…(Don Balon)

 

 

1 COMENTARIU

  1. „Ai dracu nemți mai sunt germanii!”,este o expresie pe care am auzit-o cu ani în urmă,când bateam mingea prin Valea lui Gheorghiță.Peste ani aveam să aflu că aproape nu există știință la care nemții să nu-si fi adus o contribuție importantă.Iar maretia SUA și a Rusiei în cucerirea spațiului cosmic a avut imboldul si izvorul în geniul savanților germani.Iată că si in materie de fotbal nemtii dau lecţii lumii întregi!Asadar,cine nu are nemți ,sa-si cumpere !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.