Conform obiceiurilor noastre balcanice, retailerii cresc de fiecare dată preţurile produselor cele mai solicitate de consumatori, în preajma sărbătorilor. Odată cu apropierea Paştelui, ouăle s-au scumpit  începând cu luna februarie, cu 12,7 procente, înregistrând un preţ record pentru acest produs. Alături de ele a crescut preţul legumelor şi fructelor cu procente cuprinse între 4,47 şi 6,20%, faţă de luna anterioară, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Tot conform statisticilor, doar mierea de albine s-a ieftinit cu 0,23%, în luna februarie. Totodată, preţurile produselor alimentare au fost în creştere cu 1,21 procente în februarie, comparativ cu luna precedentă. Datele statistice mai arată că legumele şi conservele de legume s-au scumpit la rândul lor cu 5,77%, cartofii cu 5,72%, fructele şi conservele de fructe cu 4,48%, fructele proaspete cu 4,76%, citricele şi alte fructe meridionale cu 4,47, restul legumelor şi conservelor din legume cu 6,20%. La Giurgiu, merele au fost singurele care au înregistrat preţul cel mai mic pe toată perioada de iarnă. Scumpiri au mai fost înregistrate şi la laptele de vacă (cu 1,66%), iar până într-un procent au crescut preţurile la brânză, mălai, preparatele şi conservele din carne (0,19%). Potrivit aceloraşi date INS, în luna februarie, preţurile produselor nealimentare au crescut cu 0,40%. Cele mai mari scumpiri la acest capitol au fost înregistrate la tutun şi ţigări (1,40%) şi la combustibili (0,77%). Singurele ieftiniri în februarie s-au înregistrat la frigidere şi la congelatoare, dar într-un raport insignificant, de doar 0,05%. În ceea ce priveşte tarifele serviciilor, acestea au înregistrat, per total, o creştere cu 0,13% în ianuarie 2012. Serviciile de îngrijire medicală s-au scumpit şi ele cu 0,35%, transportul rutier cu 0,29%, iar  telefonul cu 0,19 procente. Comercianţii giurgiuveni se plâng că începând cu prima zi a acestui an vânzările au scăzut tot mai mult. În legătură cu sărbătorile pascale, se pare că anul acesta carnea de miel va creşte faţă de anul trecut, la 25 Lei/kg, la particular şi probabil el va fi chiar mai mare în supermarketuri.

În aceste condiţii rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,59% în luna februarie 2012, de la nivelul de 2,72% (nivel consemnat în luna ianuarie 2012), fiind din nou la cel mai redus nivel din ultimii 23 de ani, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Redacţia