Lucrările începute în Municipiul Giurgiu, de mobilitate urbană, continuă cu repararea și modernizarea unor străzi importante.
Astfel, în prezent, pe strada Gării a început activitatea de așternere a stratului de piatră spartă, etapă premergătoare turnării primului strat de asfalt, ce va fi efectuată după montarea bordurilor.
Totodată, pe strada Tineretului, au fost demarate lucrările de turnare a celui de-al doilea strat de mixtură asfaltică, în timp ce pe strada Aleea Plantelor este așternut stratul de uzură.
Conștientă de blocajele din trafic, de faptul că a fost creat un disconfort, conducerea Primăriei Giurgiu și societățile implicate în realizarea acestor străzi, fac încă o dată apel la înțelegerea cetățenilor, cu mențiunile că sunt depuse toate eforturile pentru ca durata lucrărilor să nu fie extinsă.
(Jurnal)