Primul sezon al echipei de handbal feminin Nova Force Giurgiu într-un campionat naţional organizat de FRH s-a dovedit a fi o reuşită. Pornită cu cea de-a şasea şansă în Seria E a “Junioarelor II”, formaţia antrenată de Virgil Georgescu

s-a întrecut pe sine, demonstrând faptul că generaţia actuală (cu care proiectul Nova Force a pornit la drum în urmă cu doi ani şi jumătate) este una valoroasă.

“Obiectivul nostru a fost atins, şi anume acela de a aduna cât mai multe jocuri în picioare cu ajutorul cărora să câştigăm experienţă”, a declarat Virgil Georgescu, cel care, cu o precizie de “chirurg” a calculat fiecare “mişcare” a tinerei echipe încă de la înfiinţare.

“Sezonul viitor va reprezenta proba de maturitate a echipei. Vom participa la aceeaşi categorie de vârstă, dat fiind faptul că în sezonul care

s-a încheiat acum am aliniat la start foarte multe jucătoare cu un an mai mici decât vârsta maximă admisă pentru această categorie. Vreau să forţăm accederea în turneul semifinal”, a mai spus Virgil Georgescu, cel care a stabilit şi planul de bătaie pentru perioada următoare: o comportare cât mai bună la finala ONSŞ la handbal, precum şi un cantonament de vară, la mare.

“Peste puţin timp o mare parte din jucătoarele de la Nova Force vor participa la finala Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar de la Corabia, făcând parte din echipa Şcolii numărul 8 “Academician Marin Voiculescu”. Împreună cu profesorul Tiberiu Adam vom pregăti cu cât mai multă seriozitate acest turneu. Va fi greu să egalăm performanţa de anul trecut, şi anume locul 3 pe ţară, însă vom incerca. De asemenea, în vară, Nova Force va efectua un cantonament la mare, încărcându-ne astfel bateriile pentru noul sezon care va debuta în septembrie”, a mai precizat acelaşi Virgil Georgescu.

Despre turneul de handbal de la Giurgiu, primul găzduit de oraşul nostru în ceea ce priveşte handbalul feminin (turneu de campionat naţional), Virgil Georgescu s-a declarat mulţumit, singurul regret fiind legat de faptul că ambele formaţii din Craiova (mai ales HCM) au ales să nu onoreze aşa cum se cuvine competiţia.

“Pe cei de la CSŞ îi înţeleg oarecum, au spus că au probleme financiare şi de aceea nu au mai luat parte la acest ultim turneu. Ceea ce s-a întâmplat însă cu HCM Craiova aduce atingere nu numai imaginii formaţiei, ci şi asupra fair-play-ului. Stafful tehnic al acestora au demonstrat că nu ştiu să piardă. Ce dacă au pierdut calificarea, puteau să rămână şi să joace şi ultimele două partide, mai ales că banii fuseseră plătiţi deja. Cu siguranţă, fetele din lot ar fi dorit să continue”, a conchis Virgil Georgescu.

Rezultatele turneului de la Giurgiu (organizat de Nova Force):

Joi, 8 aprilie:

n CSŞ Caracal – HCM Craiova 26-18 (13-12)

n LPS II Piteşti – LPS Slatina 15-28 (9-11)

n Nova Force – LPS II Piteşti 30-8 (17-5)

n HCM Craiova – LPS Slatina 16-23 (7-9)

n CSŞ Caracal – Nova Force 30-21 (16-13)

Vineri, 9 aprilie:

n CSŞ Caracal – LPS II Piteşti 33-14 (21-5)

n HCM Craiova – Nova Force Giurgiu 0-10 (forfait HCM)

n LPS Slatina – CSŞ Caracal 17-36 (13-15)

n LPS II Piteşti – HCM Craiova 10-0 (forfait HCM)

n Nova Force – LPS Slatina 29-25 (15-14)

NOTĂ: Retrasă din competiţie cu câteva zile înainte de startul turneului de la Giurgiu, CSŞ Craiova a pierdut toate cele cinci partide pe care le avea de disputat cu 0-10.

Bogdan VLADU