joi, aprilie 18, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateDirectorul liceului  ”Ion Barbu” din Municipiul Giurgiu, ne spune de ce cursurile...

Directorul liceului  ”Ion Barbu” din Municipiul Giurgiu, ne spune de ce cursurile au intrat în on line!

Elevii liceului Tehnologic, ”Ion Barbu”, din Municipiul Giurgiu au trecut la susținerea cursurilor în on line. De precizat că elevii din ciclul primar continuă cursurile  ca și până acum, după programul cursurilor de dimineață.

(Foto: Director- Mihaela Cârjaliu )

    Această decizie a fost luată după solicitarea părinților elevilor – ne spunea directorul Liceului, Mihaela Cârjaliu. Am  convocat un Consiliu profesoral, fiind consultați diriginți care, la rândul lor, au consultat grupurile de părinți și în baza art 3. alin 2 din Ordinul 5338/ 1.10.2021 ( Ordin pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/ instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2) am trecut la cursurile on line.  

 Pentru că era foarte frig în școală și  pentru că avem foarte mulți elevi navetiști la clasele mari, urmam să achiziționăm niște calorifere electrice pentru a le pune în clase, ca elevii să nu fie obligați să suporte frigul…

Marea noastră problemă  rămâne însă aceea că părinții nu sunt de acord cu testarea. Copiii vin din zone rurale, vin răciți și noi nu știm ce au și ce nu au…Dacă e vorba despre o simplă răceală sau despre altceva. Probabil că ezitarea elevilor pentru testare vine din faptul că  multora le este frică de carantină sau că ar putea să fie ținuți ulterior, în izolare.

Am avut cazul unei fetițe de la clasa XI-a care a fost testată la școală  și găsită pozitiv. Cu toate astea, din toată clasa ei numai doi copii au fost de acord să se testeze,  restul au refuzat!

După cum ne mai preciza directorul liceului , Mihaela Cârjaliu, cursurile on line se vor ține pe un interval de două săptămâni, până la data de 25 octombrie, urmând ca în funcție de situația existentă la acel moment, în liceu, cursurile on line să se prelungească sau să se sisteze, iar orele de curs să se țină din nou, cu prezența fizică a elevilor.

Sunt incidențele foarte mari, iar copiii ăștia vin la școală urcând în mijloace de transport în care transportatorii iau mai mult decât  permite mijlocul de transport.  Mare parte dintre ei și dintre pasageri nu poartă măști, iar riscul  transmiterii virusului  este  foarte mare – ne mai spunea, cu evidentă îngrijorare,  prof. Mihaela Cârjaliu, director al Liceului ”Ion Barbu”.   

 (Jurnal)

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.5 ° C
10.5 °
10.5 °
61 %
7.1kmh
36 %
joi
10 °
vin
16 °
sâm
14 °
Dum
17 °
lun
17 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!