Accesul direct la informaţie nu va mai fi o problemă pentru copiii instituţionalizaţi din Giurgiu. Cu o vechime de aproape 40 de ani în domeniul umanitar european şi de 3 ani în Giurgiu, Gruppo di Volontariato Civile (Grupul de Voluntariat Civil) din Italia a mai făcut o donaţie pentru copiii din centrele de plasamente giurgiuvene.

Marţi, 31 martie, GVC a amenajat, ca la carte, un fost garaj de pe strada Dunării

într-o cameră modernă, dotată cu 10 laptopuri de ultimă ge-neraţie, internet, o multifuncţională şi o imprimantă, pentru a mai alina din singurătatea celor năpăstuiţi de soartă. La eveniment, au fost prezenţi, printre alţii, directorul DGASPC Giurgiu, Adelina Voicu precum şi Ionel Muscalu.

Tinerii instituţionalizaţi vor avea ocazia să se perfecţioneze, să înveţe şi să cunoască mai multe lucruri cu ajutorul acestui “laborator informatic”. Printre altele, copii vor participa la cursuri gratuite de limba engleză, iar prin parteneriatul cu Info Grup Giurgiu vor putea să deprindă tainele noii tehnologii. Investiţia italienilor se ridică la aproximativ 10.000 euro şi a fost posibilă cu implicarea directă a Ministerului de Externe din Italia. Colaborarea dintre GVC şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu a început în 2006. Din acel moment şi până acum, GVC a inaugurat trei case şi două apartamente, toate pentru copiii instituţionalizaţi. Proiectul se va încheia, de drept, la data de 31 mai 2009, însă există posibilitatea ca vo-luntarii italieni să îşi continue munca în România.

“Eu sper să nu plecăm de aici. Ne-am acomodat foarte bine. Suntem bucuroşi că putem ajuta aceşti copii. Prin ceea ce facem dorim să îi integrăm în societate şi să îi pregătim pentru o viaţă independentă”, a declarat Giampiero Granchelli, unul dintre voluntarii italieni.

Bogdan VLADU