Cu excepția lui Codrin Ștefănescu și a lui Liviu Pleșoianu, la Congresul PSD de sâmbătă, nimeni nu și-a adus aminte de Liviu Dragnea, deși   vara trecută, cam tot pe timpul ăsta și tot la Sala Palatului,  nimeni nu ar fi îndrăznit să scoată o șoaptă împotriva sa.

Deși se anunțaseră  două coordonate  de discurs: „ciocu mic și joc de glezne, poate îi mai păcălim o dată”  în varianta Viorica Dăncilă și „Dragnea ne cere de după gratii să continuăm lupta cu statul paralel”  în varianta Codrin Ștefănescu, așa cum comentau jurnaliștii prezenți la fața locului,  pentru prima oară în storia acestui partid delegații aduși la București din toată țara au refuzat să voteze la ordin.  

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, declara chiar , în acest sens:   ”Este primul Congres la care votul nu este controlat de nimeni”.

Orlando Teodorovici a fost incontestabil protagonistul Congresului, care de altfel a fost ales, în cele din urmă, numărul doi în partid, pe funcția de președinte executiv, căzând deseori pe parcursul acestui Congres, după cum observau  mai mulți dintre  cei  prezenți, într-o siropoasă  autoadorație.  

Din decorul manifestării , ”construit de noii consilieri de imagine ai partidului” , nu a lipsit  (nu-i așa), roșul aprins atât de pe pereți cât  și de pe tavanul Sălii Palatului , împreună cu muzica de ”chill out” , menită să inoculeze starea de calm , și  mai ales  o  melodie de generic a partidului care i-a nedumerit pe unii cunoscători  și  i-a scandalizat pe alții . De ce ? Pentru că este vorba dspre melodia  Stand up for the champions!  – o piesă a trupei britanice Right Said Fred, cunoscută ca una dintre formaţiile simbol ale comunităţii gay! Heloooow?!

Marii perdanți ai Congresului au fost  Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și Codrin Ștefănescu, care probabil au fost și singurii care au crezut în șansele lor. 

Marian Oprișan, ”marele combinator”  politic,  a avut proasta inspirație să ia cuvântul , născând astfel o nouă pagină în istoria acestui partid, ca fiind  primul pesedist huiduit și fluierat  de proprii săi membri!

Liderii grupului de fluieriști au fost  Paul Stănescu și Cătălin Rădulescu. Unii spun că cei doi au taxat  în acest mod   declarațiile din ultimul timp ale baronului de Vrancea  care se tot laudă că el ar fi determinat căderea lui Liviu Dragnea. 

 Așa cum susțin alți membri ai partidului,  Oprișan și-ar fi  atras ura celorlalți baroni, și mai ales pe cea a lui Paul Stănescu, noul ”capo din tutti capi” al social democraților, atunci când a decis să nu îi susțină pe puciști,  anul trecut, făcând un pact cu Dragnea,   dar mai ales după plecarea lui Dragnea, când a încercat să o acapareze total pe Viorica Dăncilă, cu scopul vizibil de  avea  sub control întregul partid. 

Marea câștigătoare a Congresului a fost, ”fără doar și poate” , Viorica Dăncilă, degajată, zâmbitoare și  pacifistă (”unificatoare”).  Mama bună cu toată lumea: cu partidul , atentă cu jurnaliștii, cu membrii veniți din teritoriu  etc, etc.  Vorba aceea : să fie toată lumea mulțumită, să nu se supere nimeni!  Dacă partidul n-a avut șansa de a fi condusă de un ”tătuc”, social decmocrații  se vor mulțumi de acum încolo cu o mamă iubitoare. Până la proba contrarie!

 Ar mai fi de spus că  Viorica Dăncilă, a dorit să sublinieze în cuvintele sale meșterite ”ad-hoc”  , faptul  că social-democraţii au părut în perioada Liviu Dragnea, mai preocupaţi de justiţie decât de cartofii fierbinți ai guvernării:  sănătatea, educaţia sau investiţiile, fiind convinsă, spunea ea, că  tocmai acest lucru i-a supărat pe români.

Premierul a  subliniat în alocuțiunea sa și că Guvernul a înţeles votul de la referendumul din 26 mai şi nu va mai emite nicio ordonanţă de urgenţă legată de funcţionarea sistemului judiciar cât și faptul  că social-democraţii nu se vor mai lăsa atraşi în teme false, cum a fost cea a justiţiei, dezbătută atâta timp în spaţiul public, ce le-a adus o doză mare de ostilitate din partea cetățenilor.

În sfârșit, pe post de aliat, Călin Popescu Tăriceanu, prezent în sală, nu a omis să sugereze , din nou, că este de  drept candidatul PSD-ALDE la președinție, deși sunt mulți social democrați dispuși să-i bage în cap      d-nei Dăncilă că e la fel de bună ca președinte precum este în rolul de premier.

Cam acesta a fost istoricul Congresului Partidului Social Democrat, desfășurat la doar o lună după ce liderul acestuia, Liviu Dragnea , a fost încarcerat la Rahova. Așteptăm în continuare ecouri  ale acestui Congres…Era să zic ale acestui …Concert.  Oricum în următoarea perioadă cu siguranță  vom afla cine va semna în continuare ”partiturile” guvernării, dar  mai ales cine va fi dispus ”să joace”  pe muzica actualei formule de conducere a PSD.

(Florian Tincu)