AcasăwL-aţi văzut? Anunţaţi imediat la 112!

L-aţi văzut? Anunţaţi imediat la 112!

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu fac apel la cetățeni să îi anunțe dacă au informații cu privire la un minor, plecat voluntar la data de 15.12.2017 de la domiciliul din municipiul Giurgiu.

BĂLAN MIHĂIȚĂ, de 15 ani, născut la data de 31.05.2002, în municipiul Giurgiu, beneficiar al măsurii de protecție socială, în data de 15.12.2017, la ora 11.30, a plecat la unitatea de învățământ și nu a revenit la căsuța unde este instituționalizat după terminarea orelor de curs, respectiv de la orele 18.30.        

SEMNALMENTE:  1.60 m. înălțime, 60-65 kg., constituție atletică, tenul închis, păr negru, tuns scurt, cu frizura într-o parte, sprâncene groase, frunte îngustă, ochi negri, față ovală, nas drept, dentiție completă, fără semne particulare, tatuaje sau cicatrici.

La momentul plecării spre școală era îmbrăcat cu pantaloni bluejeans, geacă de fâș de culoarea negru, purta pe cap o căciulă de culoare maro și era încălțat cu pantofi tip sport, culoarea negru.

 

În caz de depistare se va contacta Biroul Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, de la Inspectoratul de Poliţie Județean Giurgiu, la numărul de telefon 0246 207164 sau se va apela numărul de urgență 112.

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
10.1 ° C
10.1 °
10.1 °
49 %
1kmh
100 %
vin
10 °
sâm
14 °
Dum
19 °
lun
12 °
mar
14 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!