La începutul acestui an, Consiliul Judeţean adopta o hotărâre prin care intenţiona să instituie o serie de taxe pe drumurile judeţene. Această hotărâre era atacată, în luna februarie, de Instituţia Prefectului, care a considerat-o ca fiind ilegală, din cauză că, prin aplicarea unor astfel de taxe, se îngrădea libera circulaţie de persoane şi mărfuri, conform lergislaţiei europene. În plus, în multe din localităţile prin care trec drumurile unde se intenţiona aplicarea acestor taxe nu existau trasee ocolitoare.

La mai bine de patru luni de la atacarea acestei hotărâri, instanţa de Contencios Administrativ a dat verdictul, dând câştig de cauză Instituţiei Prefectului. Hotărârea instanţei este atacabilă, aşa că reprezentanţii Consiliului Judeţean au posibilitatea de a merge mai departe în acest proces. Deocamdată, taxele propuse de Consiliul Judeţean sunt suspendate, până la o decizie definitivă a Justiţiei în acest proces.

Cristina MOISE