IMG_0001Pentru că povestea despre “apucăturile” lui Gogulică Văraru a aprins imaginaţia multora dintre cititorii noştri, care s-au apucat să facă tot felul de comentarii şi supoziţii privind jocurile de noroc practicate cândva,  prin târguşorul nostru, nea Bebe Călinescu  a decis ca în această ediţie să treacă în revistă hobby-urile protipendadei giurgiuvene, ce făceau casă bună cu micile înşelătorii ale ”celebrităţilor” de gang…

De la pocheraşul mânuit din plictiseală, între prieteni, de către tot felul de avocaţi, industriaşi scăpătaţi şi chiar de unii dintre reprezentanţii de frunte ai administraţiei locale şi până la jocurile cu iz exotic, precum  Alba-Neagra, toate aveau o singură  miză : banii! Iată de ce în rândurile de mai jos, prietenul nostru,  Bebe Călinescu, va încerca o  scurtă inventariere a jocurilor pe care le practicau  atât bogaţii cât şi săracii acestui municipiu, din plăcerea de a cheltui sau de a câştiga bani!

Joc, Patimă, Necazuri

Patima jocurilor de noroc este la fel de veche şi de controversată ca şi lumea. Când începi să dai cu zarul sau să ceri încă o carte, jocul devine o mare plăcere şi totodată o mare provocare!  Necazurile apar abia atunci când nu-ţi intră cartea care trebuie, iar zarul îţi demonstrează că este cu multe feţe, ca şi unii dintre cei care îţi declarau prietenie. Din plăcere jocul poate deveni uneori o  tragedie.

În micul nostru orăşel, astăzi parcă uitat de lume, în perioada antebelică, jocurile de noroc erau întâlnite frecvent,  nu numai pe stradă, aşa cum vi le-am prezentat în numărul trecut al publicaţiei, jocuri practicate în mahalele, ci şi în saloanele unor localuri. Voi încerca în această ediţie să vă povestesc  despre granzii acestor obiceiuri… Se juca mult, pentru că lumea, pe atunci chiar avea bani.  Nu era o nenorocire dacă mai şi pierdeai.  Protipendada giurgiuveană practica, în special,  jocurile bazate pe cărţi de joc. În special Pokerul… Au fost  partide care la timpul respectiv, au făcut multă vâlvă, vorbindu-se despre ele ani de zile. Combatanţii erau mai întotdeauna avocaţi, ofiţeri, doctori, mari personalităţi din lumea bancară, administratori sau negustori prosperi, doldora de relaţii prin lumea bună.

Maeştrii Babaroaselor…

Mai întotdeauna când se vorbea despre jocurile de noroc se spunea  că totul se baza pe cinste şi onoare! Pe dracu! Ce fel de onoare era aia, când în multe cazuri perdanţii îşi puneau în joc propriile neveste! Unde este onoarea şi demnitatea, în acest caz domnilor? În majoritatea lor, aceste confruntări aveau loc în case particulare,  departe de ochii lumii. Cei din clasa de mijloc practicau jocurile cu zaruri, mai uşor de jucat şi de înţeles.  Pasionaţii de jocuri cu zaruri erau la rândul lor împărţiţi tot pe categorii. Cei din pătura de mijloc şi cei din înalta societate… Căci şi ăstora  le plăcea să dea cu zarurile. Barbutul devenea degradant doar atunci când se juca cu zaruri din cretă sau pâine, la colţ de stradă, punând pe vreun puşti să ţină de “şase” ca să nu apară sergentul de stradă…! În rest era, ca şi pokerul, un joc aristocratic ce încet, încet şi-a găsit ulterior un derivat: ruleta. Un joc care a creat ulterior o mare afacere: cazinoul! Dar hai să revenim la zarurile noastre şi să îi numim pe maeştrii în mânuirea lor: Cristache Dumitrescu – croitor, Ilie Ţăranu – negustor şi proprietar de hotel, Nicolae Mirescu, zis Nae Tîrmorar, Nicolae Dăiţeanu – proprietar de restaurant în centrul oraşului, Nicolae Prună – chelner la Pacea Generală, cunoscut şi sub porecla de Pircă, Nicu Oprea, zis Nicu Păduche – proprietar de bodegă (numită Berbec), ce se afla  pe str. Olari. Toţi ăştia şi alţii câţiva de care probabil îmi voi aminti cu altă ocazie , erau experţi în arta de a da cu ”babaroasele”, căci aşa se numesc ele în lumea jucătorilor acestui ”sport” (inter)naţional. Au fost cazuri când în câteva ore s-au pierdut averi întregi.

”Zarurile au fost aruncate”… pe masa de biliard!

Dintre cei ce formau “echipele de câştig” îmi amintesc de frizerul Cheşchemet, pe Nae Bistinichigiu,  pe Ştefan Stinge Lampă – zugrav de meserie sau pe Ion Craiciu – cismar de profesie şi mare pasionat al jocului cu titirezul! În lipsa televizorului şi a meciurilor de fotbal, în timpul săptămânii, în general bărbaţii, când nu mergeau la stabiliment sau nu puteau să se întâlnească cu amantele se strângeau la ”una mică”! Pe lângă poker şi barbut în cafenele se mai juca 14-21 sau 66, tabinet, stors, şeptică şi chiar banalul Popa Prostu’, tot cu cărţi de joc. Asta până când se dădea semnalul că vine poliţia! Pe atunci jocurile de acest gen erau interzise. Cafenelele cele mai frecventate  (în care giurgiuvenii cu bani şi aventurierii ce sperau să se îmbogăţească într-o singură seară),  erau cafeneaua grecului Vangheli Hristu,  de pe str. Justiţiei, colţ cu Municipalităţii şi cea din piaţa oraşului, cafeneaua lui Ionescu Stan.  Pe strada  Oinac funcţionau pe atunci alte două: cea a lui Azarian Mogâldici şi cea a turcului Ceauş Ismail. La toate cafenelele astea existau şi mese de biliard. Atunci când, puţin după miezul nopţii,  se încingea jocul de barbut, personalul cafenelelor  trăgea obloanele şi  încuia uşile ca să nu mai intre orişicine… Zarurile se aruncau pe postavul roşu  al meselor de biliard, ca să poată să se rostogolească mai bine.

“Schimbă caii!”

Zarurile se confecţionau din os şi erau măsluite de gazdele acestui fel de spectacol, de aşa natură încât trebuiau să cadă pe bune sau după pofta celor ce conduceau jocul şi pariurile făcute pe margine de către chibiţi. În ochiurile care marcau numerele se punea mercur şi greutatea lui făcea ca la rostogolire, acesta să se ducă în partea de jos a zarului, la faţă rămânând întotdeauna numărul pe care îl doreai. În timpul jocului , în funcţie de sume şi fraieri, se schimbau perechile de zaruri ”bune” sau ”rele”. Cei din personal, pentru a comunica între ei foloseau un anume jargon. Schimbul zarurilor era făcut la comanda: ”-Schimbă caii”!

Templul barbutului

Aici intrau în scenă  şi “păduchii de cafenea” care, aşa cum menţionam mai sus, chibiţau sau jucau de formă, ajutându-şi şeful să ia banii mai repede de la “mierloi”, cum erau numiţi atunci  fraierii. Jocurile mari se făceau însă întotdeauna prin localurile bune, de lux, ale oraşului. La etaj, în restaurantul lui Dăiţeanu, la Bodega Helveţiană a lui Mitică Teaşcă sau în templul barbutului, la restaurantul Aquila, lângă cinematograful Europa, unde “Capo di tutti capi” era meşterul Cristache, proprietarul  stabilimentului. Îmi aduc aminte că aveam întotdeauna aici o masă de biliard pusă numai pentru noi în afara privirilor indiscrete, special amenajată pentru jocul de barbut.  În acea încăpere, vă pot jura că am văzut cum s-au pierdut şi câştigat averi întregi…

Gurile rele spuneau că într-o noapte perechea Cristache şi Nae Tir l-ar fi  băgat în faliment pe Nicu Dăiţeanu,  luându-i acestuia  tot ce s-a putut lua de la el. Aşa că Dăiţeanu nu prea a mai avut ce să regrete mai târziu când a venit  naţionalizarea…

A dat cu zarul poveştii, din când în când, Florian TINCU

1 COMENTARIU

  1. Cine respinge a priori jocurile de noroc si-i dispretuieste pe cei care le practica s-ar putea sa se plaseze intr-o mica-mare eroare.Este indeobste acceptat faptul ca Disciplina „Teoria Probabilitatilor si Statistica Matematica” are inceputurile in jocurile de noroc ,si anume jocul cu zarul si jocul de carti.Un jucator de carti impatimit,Cavalerul De Mere,s-a adresat matematicianului Blaise PASCAL (1601-1665) pentru rezolvarea urmatoarei probleme:daca un joc de noroc se intrerupe din motive obiective inainte de sfarsitul sau,cum trebuie impartita miza pusa in joc in functie de situatia existenta in momentul intreruperii? Dupa cercetari bazate pe analiza combinatorie Pascal a demonstrat ca partea care revine fiecarui jucator trebuie sa fie proportionala cu probabilitatea (sansa) ca el sa fi castigat jocul ,daca acesta ar fi fost dus pana la capat.Ulterior conceptul de „Probabilitate” a fost dezvoltat continuu si aplicat in diferite domenii ale activitatii umane :economie,demografie ,asigurari …,si nu in ultimul rand, in domeniul militar.Iata de ce am citit cu mult interes acest nou episod din amintirile domnului Calinescu privind o perioada tumultoasa din istoria orasului Giurgiu!