11Sâmbătă, 28 martie, a avut loc în Bucureşti întrunirea națională a Asociaţiei „Părinţi pentru ora de Religie” (A.P.O.R.). Prima parte a evenimentului s-a desfăşurat în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, iar a doua parte a întrunirii, la care a fost prezent şi Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc la Centrul naţional pentru formare continuă, „Dumitru Stăniloae“,  al Patriarhiei Române.

În  a doua parte a întrunirii Liana Stanciu, președintele A.P.O.R. a  adresat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României .un cuvânt de mulțumire după care a fost prezentat proiectul de activităţi. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenţi despre Cooperarea benefică între Familie, Şcoală şi Biserică în domeniul educației, spunând printre altele: „Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere,şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor”,a subliniat Patriarhul României în cuvântul său adresat cu acest prilej  () Prin educația religioasă este evidențiată complementaritatea dintre spiritualitate șiștiință, precum și dintre credință și cultură. De asemenea, ea are și un caracter formativ, nu doar informativ, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. “Educaţia religioasă oferă un orizont spiritual cuprinzător sau integrator, un liant care relaţionează şi integrează cunoştinţele de la celelalte discipline, spre a forma împreună un reper spiritual luminos şi edificator pentru viaţă, trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele comun”.

În cadrul aceleiaşi întruniri, Liana Stanciu, Președintele Asociației „Părinți pentru ora de Religie” a precizat că următorul obiectiv al Asociației este îmbunătățirea manualelorși metodologiei de predare, astfel încât Religia să devină cea mai iubită disciplină de către elevi.

Domnia sa a vorbit și despre alte obiective ale Asociației : „Mă gândesc, de asemenea, la salvarea unor sărbători importante, faptul că în şcoala românească nu s-a întâmplat nimic de marea sărbătoare de Buna Vestire, faptul că foarte mulţi copii ştiu că de Paşti vine iepuraşul fără să se gândească că de fapt este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, faptul că prea puţină lume pune accent pe adevărata valoare a Sărbătorii Crăciunului, toată lumea crede că vine moşul acela îmbrăcat în roşu. Toate acestea chestiuni trebuie recuperate şi bine aşezate în mintea, în sufletul copiilor pentru că astfel noi vom avea nişte copii sănătoşi care vor ştii să facă alegeri înţelepte, să poate discerne la momentul în care vor fi puşi în astfel de situaţii”, a mai declarat Președintele Asociației „Părinți pentru ora de Religie”

N. B. — A.P.O.R. este o organizație neguvernamentală a părinților interesaţi de educaţia complexă, completă şi de calitate a copiilor lor, educație care presupune, pe lângă latura morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă. Membrii acestei asociații consideră că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate, susțin îmbunătățirea calității orei de Religie, precum și menținerea rolului și importanței acestei discipline de învățământ.

Pr. Georgian (- Biserica ”Buna Vestire” – Grecească – Giurgiu)

 

 

1 COMENTARIU

  1. Sunt părintele unui elev care învață la un liceu din București.Până de curând au avut profesor de Religie un preot care venea la școală cu un AUDI,purta ceas de mână ARMANI,și din când în când își etala un telefon mobil,de care copiii și -au dat seama imediat că este un IPHON 6.Ceva s-a întâmplat însă,și la începerea sem.II a fost înlocuit cu un profesor civil,modest și care a câștigat simpatia elevilor prin harul pe care îl are în explicarea unor probleme de bază ale Religiei,astfel încât copiii așteaptă cu interes ora de Religie,dar nu neapărat cu un interes mai mare decât Româna,Matematica,Fizica,Istoria,Chimia,Limbile Străine ,Informatică și alte discipline de specialitate,în funcție de profilul liceului,doamna LIANA STANCIU !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.