Incendiu violent, azi noapte, la Bâcu, în județul Giurgiu

0
336

Casa unei femei, în vârstă de 86 de ani, a ars într-un incendiu violent. S-a întâmplat azi-noapte, în localitatea Bâcu. Când a văzut flăcările, bătrâna a mers la vecini și le-a cerut ajutorul. Aceștia au sunat imediat la 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un autocamion de intervenție și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că locuința și bunurile din interior ardeau în totalitate, suprafața fiind de aproximativ 60 mp.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza jarului sau a scânteilor căzute din sobă pe materiale combustibile (haine așezate lângă sobă).

Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm să:

-nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;

-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

-nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; nu lăsați ușa sobei deschisă în timpul funcționării;

-stingeți focul pe timpul nopții;

-asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată; nu lăsați copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire”– informează ISU Giurgiu.

(ISU Giurgiu)