După intonarea Imnului Naţional, Şedinţa ordinară a Consiliului judeţean (CJ) de marţi, 10 iunie, a continuat la solicitarea preşedintelui Vasile Mustăţea cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria fostului consilier democrat liberal Mariean Pană, plecat recent la îngeri, în urma unei grele suferinţe. Marcaţi probabil şi de acest tragic eveniment consilierii judeţeni au lăsat în mare parte orgoliile politice deoparte şi au aprobat toate cele 18 proiecte de hotărâri iniţiate de preşedintele Vasile Mustăţea. Conform obiceiului, lupta s-a dat între cele două tabere majoritare (PNL şi PSD)  şi de multe ori în ”orb” , de aceea uneori social democraţii se trezesc că una votează în comisiile de specialitate şi alta în plenul şedinţei de CJ, sau şi mai rău, chiar în timpul aceleaşi şedinţe! Aşa s-a întâmplat şi de data aceasta, PSD-iştii votând  în unanimitate constatarea încetării de drept a mandatelor de consilier judeţean a domnilor Mariean Pană  şi a lui Andrei Cornel (ca urmare a unei hotărârii judecătoreşti). Când s-a supus la vot însă, decizia Comisiei de validare a CJ care constata că în locul lor trebuie validate mandatele a doi noi consilieri (Micică Mitică Viorel şi Petre Tudorache),  propuşi de PDL (partid care la vechile alegeri locale i-a avut pe lista Mişcării pentru Noul Giurgiu), pesediştii au votat împotrivă! Această decizie a consilierilor judeţeni ai PSD l-a lăsat ”MUT” până şi pe cel mai aprig contestatar din CJ, ecologistul Constantin Buduru. Acesta i-a cerut preşedintelui Vasile Mustăţea să-i întrebe pe social democraţi de ce au votat aşa: Nu de alta dar aşa ca să învăţ şi eu! – a mai adăugat cu ironie Buduru. Consilierii judeţeni ai PPDD, influenţaţi probabil şi de ultimele mişcări de pe scena politică prin care se văd deja în arcul guvernamental, au jucat în această şedinţă la ”două capete”, vrând să împace atât  capra cât şi varza,  cum spune o vorbă din popor. Aşa o parte dintre ei au votat  cu stânga , alături de PSD, iar alţii cu dreapta, alături de PNL!  Şi uite aşa , cu multe voturi ”pro” şi câteva ”contra”, până la urmă au fost aprobate toate proiectele de hotărâri ale CJ,  iniţiate de preşedintele  CJ, Vasile Mustăţea.

Heliade CĂLIN