sâmbătă, mai 24, 2025
Jurnal giurgiuvean
Acasă Actualitate Ieri, 28 octombrie 2021, și-a deschis porțile punctul de recoltare a analizelor medicale din comuna Malu

Ieri, 28 octombrie 2021, și-a deschis porțile punctul de recoltare a analizelor medicale din comuna Malu

0
Ieri, 28 octombrie 2021, și-a deschis porțile punctul de recoltare a analizelor medicale din comuna Malu

Așa cum scriam într-un material publicat zilele trecute, în comuna Malu urma să se deschidă un prim punct de recoltare a analizelor medicale, deschis de clinica Saint Lukas Clinic SRL din București.

Lucrurile s-au mișcat cât se poate de repede, astfel că în cursul zilei de ieri, 28 octombrie 2021, s-au recoltat cetățenilor comunei Malu primele analize medicale, analize care ulterior sunt prelucrate în rețeaua proprie de laboratoare.

Cetățenii pot beneficia astfel de efectuarea analizelor în cabinetul medical deschis chiar la ei în comună.

Un alt mare avantaj al efectuării analizelor la această clinică este faptul că se va putea asigura decontarea serviciilor medicale pe baza contractului pe care aceștia îl dețin cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Primarul, Mirel Jantea, se arăta foarte încântat de înființarea acestui punct de colectare a analizelor și îi îndeamnă pe cetățenii comunei: „Ținând cont de starea de carantină în care se află comuna noastră, recomand cetățenilor să poarte masca de protecție și să păstreze distanța legală, pentru a evita o posibilă transmite a virusului Covid 19”.

(Ana Magheru)

VREMEA

Giurgiu
ploaie torențială
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
95 %
2kmh
100 %
S
14 °
D
17 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
17 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com