În data de 20.11.2012, în jurul orelor 09.30, poliţiştii Postului de Poliţie Colibaşi şi reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Comana, în timp ce desfăşurau o acţiune privind prevenirea şi combaterea delictelor silvice, au surprins în flagrant pe F. M., de 28 ani  şi S. G., de 27 ani, ambii din comuna Gostinari, judeţul Giurgiu, în timp ce tăiau cu un motofierăstrău copaci din Pădurea Pepiniera Falaştoaca.

În urma cercetării efectuate la faţa locului împreună cu reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Comana, s-a constatat defrişarea unui număr de 20 arbori, cu diametrul între 6 şi 18 cm., valoarea prejudiciului fiind aproximativ 900 lei.

În cauză a fost întocmită lucrare penală, cei doi suspecţi fiind cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional”.

I.C.