Gradul de ocupare al paturilor COVID la data de 27 ianuarie, la nivelul județului Giurgiu

0
589

Direcția de Sănătate Publică a județului Giurgiu a actualizat joi, 27 ianuarie, pe site-ul său, gradul de ocupare a paturilor Covid, la nivelul județului nostru. Astfel, la data de 27 ianuarie, gradul de ocupare este de 30,66%, iar la nivel național, conform situației prezentate pe site-ul Ministerului Sănătății, de 34,04%.

Acest indicator (gradul/rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2) reprezintă, începând din data de 17 ianuarie 2022, noul criteriu privind desfășurarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe. Mai exact, în toate județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%, cursurile școlare se organizează cu prezență fizică.

În situația în care această rată de ocupare la nivel județean este mai mare de 75%, în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe, cursurile se desfășoară în sistem online.

Reluarea cursurilor cu prezență fizică se face numai după ce rata de ocupare la nivel județean scade sub 70%.

Direcțiile județene de sănătate publică și a municipiului București comunică aceste informații pe site-ul propriu, în fiecare săptămână, având ca zi de referință ziua de joi.

(Jurnal)