În cea de-a doua zi de Paște, pe 2 mai, chiar de Ziua Tineretului, zona de agrement de pe Canalul Cama va fi deschisă publicului. Inaugurarea va avea loc de la ora 10:00, după care giurgiuvenii doritori se vor putea plimba cu hidrobicicletele sau cu bărcile cu vâsle.
Așa cum a fost stabilit prin Regulamentul aprobat de Consiliul Local, prețul va fi de doar 5 lei/oră pentru plimbarea cu hidrobicicleta și de 7 lei/oră pentru plimbarea cu barca. Deocamdată, marți vor fi disponibile doar 7 ambarcațiuni, urmând ca numărul acestora să crească, la fel și numărul celor care se vor relaxa în natură, în imediata apropiere a Cetății Giurgiu, dar la doar câțiva kilometri de centrul orașului.
Primăria Giurgiu, prin Direcția Administrare Active din Proiecte cu Finanțare Europeană Giurgiu, le va asigura vizitatorilor veste de salvare și la dispoziția lor se vor afla doi salvamari și un paramedic pregatiti să intervină oricând, dar și personal de specialitate. Pentru zona de agrement a fost achizitionat și un ski- jet, necesar eventualelor intervenții de salvare, așa cum ne-a informat directorul direcției, Adrian Delea, cel care a lansat astăzi invitația de veni de săptămâna viitoare, pe Canal.
Amenajarea acestei zone a fost realizată de Primăria Municipiului Giurgiu, fiind atrași bani europeni în cadrul Programului Operațional de Pescuit. Lucrările au cuprins amenajarea malului pe o distanță de aproape 120 m, giurgiuvenii urmând să beneficieze, pe lângă zona de promenadă, și de câteva spații de vânzare produse specifice care vor fi disponibile în perioada următoare. La Canal a fost construit și un mini-amfiteatru, destinat activităților artistice, dar și un frumos ponton de care vor sta ancorate toate bărcile fără motor ce vor fi achiziționate.