Acuzat de primarul Lucian Iliescu că a trimis Poliţia să amendeze Direcţia Generală a Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală pentru faptul că nu a gestionat cum trebuie procesul de deszăpezire, prefectul Noruţ Stănişteanu a oferit o serie de explicaţii.

„Nu avem cum să fim mulţumiţi, vedeţi şi dumneavoastră cum arată în Giurgiu carosabilul şi trotuarele. Nu spun că nu s-a acţionat, însă nu s-a folosit deloc material antiderapant” a declarat Stănişteanu.

Acesta a dezvăluit faptul că inclusiv ministrul secretar de stat în relaţiile cu Parlamentul, Mihai Capră, cel care a fost prezent luni, 25 ianuarie, la învestirea în funcţia de subprefect a lui Robert Cristoi, a rămas surprins de situaţia străzilor din municipiu.

„Au existat sesizări şi din partea altor instituţii sau persoane referitor la modul în care se face deszăpezirea. Pe cei de la Poliţia Rutieră spre exemplu i-am întrebat dacă sunt mulţumiţi de starea carosabilului de pe străzile din municipiu, şi bineînţeles că răspunsul lor a fost unul negativ” a continuat Noruţ Stănişteanu.

Acesta a recunoscut faptul că DGSPGC-ul ar fi primit un avertisment din partea Poliţiei pentru faptul că nu a folosit material antiderapant şi că ar putea urma şi amenzi: „Dacă s-au dat amenzi în nordul, estul şi vestul judeţului Giurgiu pentru probleme de acest gen, cu ce este mai presus municipiul Giurgiu?!” a conchis Stănişteanu.

Dacă Lucian Iliescu a afirmat că nu doreşte ca pe străzile din municipiu să fie folosită sare pentru topirea zăpezii pentru că ar strica asfaltul, Noruţ Stănişteanu are o altă părere:

„Asfaltul era oricum distrus înainte de zăpadă. Nu este deloc confortabil să ai impresia că ai pană sau să frânezi şi în loc de câţiva metri, maşina să se oprească după 50” a mai spus prefectul de Giurgiu, fiind completat de subprefectul Daniel Fiţa: „Cu sare nu se mai dă de cincisprezece ani. Există alte soluţii, însă e adevărat costă mai mult. Dacă domnul primar spune că sarea distruge carosabilul, putea face acest lucru măcar pentru trotuare”.

Acelaşi Daniel Fiţa a făcut totuşi haz de necaz, propunând giurgiuvenilor să înveţe celebrul dans al pinguinului.

Bogdan VLADU