Deşi a beneficiat de o mediatizare intensă, programul „Let’ s do it, Romania” nu a avut succes în judeţul Giurgiu. Aceasta reiese din datele centralizate după acţiunea de sâmbătă, 25 septembrie, când, la nivel naţional, au fost înregistraţi peste 150.000 de voluntari care au strâns gunoiul din arealele naturale. În timp ce în judeţele fruntaşe, cum ar fi Braşovul sau Botoşaniul, au fost înregistraţi 13-15.000 de voluntari, la Giurgiu numărul acestora abia a atins 2.350, cantitatea totală de deşeuri colectate fiind de 95 de tone. Potrivit datelor centralizate de Instituţia Prefecturii, cea mai mare cantitate de deşeuri colectată sâmbătă a fost înregistrată la Colibaşi, unde 50 de voluntari, pentre care s-au numărat şi lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, au reuşit să adune 12 tone de deşeuri. Cantităţi mari de deşeuri au mai fost strânse la Găiseni şi Letca Nouă (câte 10 tone), în municipiul Giurgiu strângându-se 8 tone. La polul opus se clasează comune ca Herăşti, Răsuceni, Săbăreni, Gogoşari sau Roata de Jos, unde cantităţile de deşeuri colectate nu au depăşit 500 de kilograme. De menţionat că toate instituţiile deconcentrate şi-au trimis angajaţii în teren la această acţiune; astfel, angajaţii Serviciului de Gospodărire a Apelor au fost alături de voluntarii din Giurgiu, cei de la DADR şi Direcţia de Finanţe au fost la Călugăreni, ITSCMS – la Crevedia Mare, CAS Pensii – la Daia, Garda de Mediu – la Ghimpaţi, Agenţia de Prestaţii Sociale – Gogoşari, Instituţia Prefectului – Greaca, CAS – Herăşti, ISU – Izvoarele, APIA – Letca Nouă, DSP – Malu, Direcţia de Statistică – Oinacu, Inspectoratul de Jandarmi – Prundu, Agenţia de Mediu şi Inspectoratul Teritorial de Muncă – Slobozia, iar AJOFM – Vedea.

Cristina MOISE