reunireee-2010zz

Fotbaliştii Dunării Giurgiu s-au reunit pe 5 iulie, după o vacanţă de aproape patru săptămâni

Început la ora 11.00 pe arena centrală din complexul sportiv „Marin Anastasovici”, primul antrenament al verii a fost unul lejer, vizându-se reacomodarea la efort a jucătorilor.

Alături de „turele” de stadion a fost intercalat un joc-şcoală pe teren redus dar şi celebrul „5 la 2”. La reunire au fost prezenţi 19 jucători, acestora adăugându-li-se şi Adrian Ene, datorită faptului că Alin Dragne a fost singurul portar aflat la dispoziţia antrenorului Emil Ursu. Celălalt goalkeeper al formaţiei, Andrei Neagu, a fost învoit de oficialii Dunării, ziua de duminică, 4 iulie, devenind cea mai importantă pentru fotbalistul în vârstă de 26 de ani, acesta hotărând să se căsătorească cu aleasa inimii sale.

PLEACĂ IORDACHE ŞI CIOCÂRLAN? Incertitudinea planează încă asupra lui Ştefan Iordache. Atacantul în vârstă de 31 de ani şi-a încheiat contractul cu formaţia giurgiuveană, oficialii clubului propunându-i o prelungire a acestuia. Dorit cu insistenţă de CS Otopeni, Iordache trebuie să se decidă unde îşi va continua cariera de fotbalist, în funcţie de negocierile cu cele două echipe.

Iordache nu este singurul fotbalist din lotul Dunării al cărui contract a expirat. În aceeaşi situaţie se află şi Costel Ciocârlan, „căpitanul” formaţiei giurgiuvene urmând să afle zilele următoare dacă mai este în vederile antrenorului Emil Ursu pentru sezonul 2010/2011.

AMICAL ANULAT. Antrenamentului uşor din data de 5 iulie, i-a urmat vizita medicală, fotbaliştii fiind „verificaţi” la Bucureşti pe 6 şi 7 iulie. Tot pe şapte iulie, antrenorul Emil Ursu a „comandat” primul meci de verificare din această vară, preşedintele CS Dunărea, Stelian Marin discutând cu omologul său de la FC Snagov, pentru ca cele două colege de Serie să se întâlnească vineri, 9 iulie, la Giurgiu. Ploaia a stricat până la urmă planurile celor două formaţii, amicalul fiind anulat pentru a proteja gazonul de pe „Marin Anastasovici”, proaspăt însămânţat.

DUNĂREA URCĂ LA MUNTE. Deşi la un moment dat s-a vehiculat ideea ca Dunărea să facă pregătirea de vară alături de Astra Ploieşti „repetând” astfel ritualul din iarnă, până la urmă giurgiuvenii vor face acest lucru singuri. Până pe 19 iulie, „acvilele” se vor pregăti la Giurgiu, urmând ca, în perioada 20 iulie – 1 august să îşi stabilească „baza” la aproape 1000 de metri altitudine, în staţiunea prahoveană Buşteni.

Bogdan VLADU

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.