Pentru că listele de așteptare pentru susținerea examenului auto, în vederea obținerii permisului categoria C și C+E sunt extrem de lungi, programările ajungând până în luna iunie, noua conducere a Prefecturii Giurgiu a inițiat un demers ce a avut succes. De altfel, listele de așteptare au început să fie atât de lungi, spun unii pretendenți la titlul de conducător de camion, pentru că, în urmă cu câteva luni, mai mulți instructori auto și examinatori giurgiuveni, printre care și cel care ocupa funcția de șef al Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, au fost – și sunt – în atenția DIICOT-ului pentru „măsluirea” mai multor examene practice pentru obținerea permisului.
Potrivit subprefectului Mirel Brăgaru, instituția a solicitat ministerului de resort delegarea unor examinatori din alte județe care să participe la examenele de la Giurgiu, iar reprezentații ministerului au fost de acord, astfel că, începând din această sâmbătă (examenele pentru categoriile menționate fiind programate exclusiv sâmbăta), celor trei examinatori din Giurgiu li se alătură alți cinci, din Ilfov și Teleorman, urmând ca în fiecare zi de sâmbătă, la Giurgiu să vină examinatori din județe limitrofe, astfel încât numărul cursanților ce susțin examenul pentru permisul auto să crească, iar listele de așteptare să scadă.
În aceste condiții, cursanții care urmează să susțină examenul pentru categoriile C și C+E sunt informați că trebuie să ia legătura cu școala de șoferi în care au făcut cursurile, pentru a afla când sunt programați la examen.
Potrivit legii, examenul se susține pe camionul pe care s-au efectuat orele de școală, iar școlile din Giurgiu au șapte astfel de camioane.
Așadar, începând de sâmbătă, 22 februarie, la Giurgiu vor fi, în fiecare zi de examen, câte șapte examinatori, ceea ce va duce la mărirea numărului persoanelor ce susțin examenul și, implicit, la scăderea listelor de așteptare, implicarea directă a echipei de conducere din Prefectura Giurgiu ducând la rezultate concrete pentru giurgiuveni.
(Jurnal)