Gabriela Horga, candidatul-surpriză de pe listele PNL Giurgiu, crede că singura rețetă care funcționează pentru a aduce bunăstare în zonă sunt investițiile și absorția fondurilor europene. Ea speră că în următorii ani în județul de la graniță va funcționa un mare parc industrial. Până atunci însă, tânăra liberală, promite că se va lupta din Parlament pentru giurgiuveni și va fi puntea dintre aleșii locali din județ și Executiv.

Citind CV-ul dvs. am remarcat faptul că sunteți un om educat, care a parcurs toate etapele academice, iar în prezent ocupați funcția de secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului. Nu am găsit însă nici o legătură cu județul Giurgiu. De ce candidați aici ? De ce nu la Constanța, la Dâmbovița sau la București ?

Am acceptat cu mare bucurie invitația colegilor de a candida pentru un post la Camera Deputaților pe lista PNL Giurgiu. Invitația a avut la bază faptul că pentru județul Giurgiu este prioritară dezvoltarea economică, Astfel ne vom concentra pe problemele economice ale județului, acesta va fi, în principal, mandatul nostru ca parlamentari. Invitația a avut la bază experiența mea în domeniu și, mai ales faptul, că lucrând în ultimul an alături de Prim-ministrul Ludovic Orban și de ministrul Finanțelor Publice, al Economiei și al Fondurilor Europene la principalele măsuri economice, se bazează pe această experiență și înțelegere a ceea ce trebuie sa facem pentru a ne atinge obiectivul împreună cu aleșii noștri locali.

Le mulțumesc pentru că îmi oferă această oportunitate și vreau să le transmit atât colegilor cât mai ales cetățenilor județului Giurgiu că îi voi reprezenta cu cinste și demnitate în Parlament și că mă voi bate pentru ei și pentru interesele județului. Candidatura mea aici este în același timp o provocare pentru că îmi propun ca la finalul mandatului acest județ să arate diferit. Vreau și cred că împreună cu echipa PNL de aleși locali și de viitori parlamentari putem aduce bunăstarea și în sudul României, putem susține realizarea rețelelor de gaze, extinderea lor, program deja demarat de Guvernul PNL în această perioadă, cu branșare gratuită, putem realiza investiții publice majore în sănătate, educație, dar și în infrastrutuctura clasică de transport și în cea digitală, care până acum au fost aproape inexistente, deci mai multă conectivitate cu municipiul București și cu restul tării, deci mai multă dezvoltare.

Putem atrage investitorii străini și investițiile private mari să vină și la Giurgiu, care astăzi preferă Prahova sau Ilfov pentru că acolo există infrastuctură dezvoltată de parcuri industriale mari, și administrații liberale care au fost orientate spre atragerea investitorilor. Din Parlament și cu un guvern liberal vom susține în continuare IMM-urilor prin măsuri de pentru asigurarea lichidității în această criză, dar și prin creșterea competitivității acestuia prin măsuri de susținere a investițiilor din bani europeni, prin Planul de Redresare și Rezilientă.

Astfel se vor crea locuri de muncă bine plătite și putem face din Giurgiu un județ cu adevărat european. Mă întristează foarte tare când mă deplasez în orașe sau comune aflate foarte aproape de București și care totuși au rămas în urmă din punct de vedere al dezvoltării. Vom schimba acest lucru în viitorul mandat.

Și totuși, PNL Giurgiu nu avea oameni care să poată fi puși pe liste ? Dvs. nu cunoașteți îndeaproape problemele județului.

Echipa PNL Giurgiu este un completă, am colegi foarte bine pregătiți, aleși locali, consilieri județeni, parlamentari, lista propusă acoperă mai multe domenii, în special cel economic, cu oameni buni, tineri și profesioniști.

Este adevărat că poate nu știu la firul ierbii probleme a fiecărei comune, dar îi am alături pe dl Președinte al Consiliului Județean, Dumitru Beianu, pe Primarul Municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu, și voi lua la pas fiecare localitate în această campanie și voi sta de vorbă cu cât mai mulți dintre oameni pentru a le asculta problemele. Dar vă mai spun un lucru: părinții mei locuiesc în Dâmbovița. Merg săptămânal la Târgoviște la ei pentru că băiețelul meu stă uneori cu bunicii. Să nu credeți că problemele din Dâmbovița, din Teleorman sau din alte județe din sudul țării sunt cu mult diferite față de cele de la Giurgiu. Desigur, fiecare zonă are specificul ei, dar în principal lipsesc locurile de muncă bine plătite, lipsește infrastructura, serviciile medicale sunt proaste sau inexistente.

Ce vă recomandă pentru această candidatură ?

Vechimea în PNL de 13 ani, educația și experiența academică și poate cel mai important experiența guvernamentală pe care am acumulat-o în Executivul Orban. Sunt secretar de stat pe probleme economice în cadrul Cancelariei Prim-ministrului de un an de zile, însă simt că acest an face cât zece. Spun asta pentru că a fost extrem de dificil și de încărcat, ne confruntăm o criză sanitară neprevăzută care a amenințat și amenință permanent economia. A trebuit să găsim soluții la foc automat și să le implementăm cu o viteză fără precedent pentru că altfel lucrurile puteau să scape de sub control. Simt că am învățat în echipa premierului enorm. Toate aceste cunoștințe acumulate vreau să le pun în slujba cetățenilor din Giurgiu.

Aveți vreun proiect de lege pe care vreți să-l implementați dacă veți ajunge parlamentar ?

Sigur că da, activitatea mea este foarte specializată, am mai multe proiecte economice, însă în primul rând viitorul Legislativ trebuie să pună accentul pe implementarea viitorului program de guvernare la care lucrăm chiar acum și care se va concentra pe dezvoltare și investiții, practic pe continuitate. Politica investițiilor am început-o din prima zi de guvernare, dar ea va trebui accelerată și continuată în următorii patru ani.

Mă voi apleca ca și până acum asupra politcilor pentru spijinul IMM-urilor și asupra reformei fiscale pentru că ne dorim să creștem colectarea prin conformare voluntară și de asemenea o să mă concentrez asupra proiectelor de simplificare administrativă pentru contribuabil și de digitalizare atât a afacerilor cât și a instituțiilor de stat. Am vorbit recent despre facilitarea accesului la plați electronice. Acesta este de exemplu unul dintre proiectele la care mă gândesc pentru viitor. Introducerea facturii electronice după modele europene pentru reducerea evaziunii TVA, astfel vom crește veniturile la bugetul de stat cu cel puțin 2% din PIB, aprox. 20 miliarde.

O altă zonă pe care mă voi axa ca parlamentar va fi emiterea legislației necesare pentru implementarea planului de reziliență pentru că fondurile europene sunt rețeta sigură pentru bunăstare. 

În ce relație sunteți cu colegii de la PNL Giurgiu, cu conducerea filialei?

Pe mulți dintre colegi îi cunosc de ani buni, eu sunt un membru vechi al PNL, care am fost în campanii în toată țară și am colaborat de-a lungul timpului cu toti colegii mei, mai ales la comisiile de specialitate ale PNL în perioada în care eram secretar general adjunct responsabil cu comisiile de specialitate și resursele umane.

Am lucrat mai ales pe cei tineri cu care am avut o mulțime de activități în cadrul TNL, pe Adrian Chiran, încă de când era președinte la elevii liberali, pe colegul meu din birouri naționale de tineret, Emil Epure, dar și Andrei Alexandru, Ionel Muscalu, dl. Beianu, Toma Petcu, Florian Velicu, câteva exemple. Pe domnul Dan Motreanu, de exemplu îl știu bine deja de mai mulți ani, am lucrat împreună în mai multe campanii electorale și am învățat de la el ce înseamnă să faci o campanie bună și cum să faci uneori imposibilul posibil și să câștigi. Nu mulți dădeau prima șansă câștigării alegerilor de candidații PNL la Giurgiu la alegerile din septembrie în fața dominației PSD, dar iată că această echipă puternică a reușit. Mă bucur așadar că mă primesc în filiala lor și le mulțumesc.

Ca deputat veți avea o mare responsabilitate în fața oamenilor. Cum credeți că le veți schimba viața ?

Viitorul Parlament trebuie să redea vocea oamenilor. În actualul mandat majoritatea PSD a încercat să confiște drepturile românilor și să transforme Legislativul în moșia lor, în locul menit să slujească prin mutilarea legislației interesele liderilor de partid. Viitorul Parlament va fi unul legitim și va trebui să revină în matca constituțională, adică să îmbunătățească legislația acolo unde este cazul și să emită acte normative de fiecare dată când o nevoie a societății o impune. Desigur că sunt conștientă că voi avea o mare responsabilitate în fața oamenilor, dar eu nu am fugit niciodată de răspundere. Voi fi prezentă printre oameni în colegiu, voi ține audiențele la modul serios, nu de formă și voi păstra în permanență legătura cu aleșii locali ai PNL. Voi încerca să fiu puntea de legătură dintre primari, președintele Consiliului Județean și administrația centrală pentru că intenționez să mă bat la București pentru problemele județului. Prin toate aceste acțiuni și desigur prin inițiativele parlamentare proprii sunt convinsă că voi schimba în bine viețile oamenilor.

Faptul că sunteți fiica unui fost parlamentar PNL v-a ajutat în vreun fel?

Recunosc, mă așteptam la această întrebare. M-a ajutat doar în măsura în care i-am moștenit pasiunea pentru politică și pentru domeniul economic și fiscal. Dar atât. Tatăl meu nu mai este de ani de zile activ în politică, ba sincer nu a avut vreodată vreo funcție la nivel central, ci doar în Dâmbovița. Tot ce am reușit în politică este rezultatul muncii mele, sunt membru PNL de când eram studentă, de mai bine de 13 ani. Am parcurs etapă cu etapă până am ajuns la o candidatură, nu a venit peste noapte, ci după 13 ani de implicare, am fost pe stradă cot la cot cu voluntarii partidului, dar am avut și funcții de conducere în organizația de tineret, studenți sau PNL, obținute pe merit, am candidat în cadrul congreselor PNL. Tatăl meu mi-a fost alături cu sufletul în fiecare etapă a vieții, așa cum este orice părinte, dar nu mi-a pus niciodată “pile”. Activitatea mea didactică și cea de la Guvern cred că stau mărturie că sunt un om e picioarele mele.  

În acest moment sunteți secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim ministrului. Cum vă ajută această poziție în experiența dvs. administrativă ?

Mă ajută enorm. Am participat alături de prim-ministrul Ludovic Orban la aproape toate întâlnirile și consultările cu mediul de afaceri în toată această perioadă extrem de dificilă pentru antreprenori. Știu aproape în detaliu problemele fiecărei industrii și desigur măsurile pe care Executivul le-a implementat.

Am lucrat la toate măsurile economice din programul de redresare propus în iunie cu miniștri de resort, le-am îmbunătățit în permanență prin consultări cu mediul de afaceri. Parteneriatul cu mediul de afaceri este esențial pentru a elimina birocrația, piedici inutile sau pentru a implementa fezabil măsurile economice.

În doar 9 luni, au fost injectate suplimentar în economie aproximativ 30 miliarde lei (2.9% din PIB) în programe de garanții, precum IMM Invest, programul de garantare prin Eximbank, IMM Leasing, bani care ajung în economie prin intermediul sistemului financiar bancar și garantați de stat și  34.5 miliarde lei, echivalentul a 3.2% din PIB bani care au ajuns direct în economie sub formă de măsuri și facilități fiscale, amânări de taxe, granturi directe, măsuri de protecție socială, precum somajul tehnic, decontarea a 41,5% din salariile celor reintegrați la locul de muncă, măsuri de încurajarea a angajărilor pentru cei intorși din Diaspora, tineri (NEETS) sau cei peste 50 de ani, prin decontarea a 50% din salariu.

Știu de asemenea care este direcția de urmat, iar asta îmi va face munca de parlamentar mai simplă. 

Cât de reală este după dumneavoastră creșterea economică cu care ne place să ne lăudăm? Credeți că ea a fost gonflată de cineva anume și din ce motive?

Măsurile economice implementate de Guvernul PNL au dat roade și asta se vede. Guvernarea PNL a arătat deja că știe că investițiile înseamnă bunăstare pentru români și nu a încetat să le sprijine și să le încurajeze chiar și în timp de criză. Cifrele oficiale furnizate de Eurostat vorbesc de la sine:

  • România este singura țară din Uniunea Europeană în care investițiile productive au crescut în trimestrul 2 și în prima jumătate a anului, arată Eurostat în cel mai recent raport publicat.
  • 30 de miliarde de lei investiți în ultimele 9 luni. Practic cea mai mare sumă investită în ultimii 10 ani.
  • Banii investiți în timpul guvernării liberale în mai puțin de un an sunt mai mulți decât totalul sumei investite în tot anul 2016 sau 2017.

Tot raportul Eurostat arată că în domeniul construcțiilor, România a înregistrat o creștere de 12,4% în luna august 2020 comparativ cu aceeași lună din anul anterior. Este cel mai mare avans înregistrat în statele membre U.E. În timp ce în România, lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de două cifre, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat în luna august un declin anual de 0,9%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 1,5%.

Sectorul construcțiilor a funcționat la capacitate maximă chiar pe tot parcursul anul curent, iar măsura menținerii șantierelor deschise se dovedește una extrem de bună.

Iar viitorul Guvern liberal va accelera investițiile. Zona de sud a României a fost pârjolită ani de zile de administrațiile PSD. Acum e timpul recuperării decalajelor și dezvoltării. Eu spre exemplu sper că în județul Giurgiu vom reuși să ridicăm un parc industrial. S-a putut în alte județe, nu văd de ce nu s-ar putea și aici.