FOTBAL Feminin. Carmen București va întâlni pe Universitatea Cluj în finala Cupei României, ediția 2022-2023!!

0
820

Duminică, 4 iunie, au fost programate semifinalele Cupei României Feminin, în urma cărora am aflat protagonistele ultimului act în ediția 2022/2023 a competiției.

Cea de-a doua semifinală a adus față în față, pe stadionul Astra din Giurgiu, pe Carmen București (foto), ocupanta locului trei în clasamentul Ligii și CS Gloria 2018 BN,  din Liga a II-a.

Diferența de valoare și-a spus cuvântul, bucureștencele câștigînd categoric cu scorul de 5-0, care îi asigură prima prezență într-o finală de Cupa României.

Chiar dacă diferenţa de valoare a fost evidentă, fetele din Bistrița au meritul că au încercat să reducă proporţiile scorului. Pe lista marcatoarelor la FC Carmen București le regăsim pe Iuliana Obreja, Ana Maria Stanciu, Lung Galau, Giorgiana Vasile și Maria Neacșu.

În semifinala 1: Universitatea Cluj  a învins pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 3-0.

Astfel, CS Carmen București și Universitatea Cluj se vor întâlni duminica viitoare, 11 iunie, de la ora 13:00, în marea finală, cu trofeul pe masă. Gazda acestei ediții a Cupei României este Complexul Sportiv Național “Arcul de Triumf” din Capitală.

(Costel Spînu)