Actuala stagiune a Teatrului «Tudor Vianu» s-a încheiat cu prezenţa acestuia la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru şi Film Studenţesc Hyperion, organizat de Institutul European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaştere şi Educaţie prin Imagine, cu sprijinul Centrului Naţional Cinematografic. «Stagiunea Teatrului Tudor Vianu din acest an s-a încheiat cu ultima noastră premieră «Horoscopul Puterii» de Dinu Grigorescu prezentată săptămâna trecută la Festivalul Internaţional de Teatru şi Film Studenţesc Hyperion. Astfel, suntem singurul teatru profesionist care a participat la un festival de teatru studenţesc pentru că am realizat această piesă în cadrul Studioului Experimental şi am atras în distribuţia spectacolului doi studenţi la actorie», a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul teatrului giurgiuvean, Mircea M. Ionescu. Pentru această participare, Teatrul «Tudor Vianu» a primit Diploma de Excelenţă pentru contribuţia adusă la renaşterea cultural-estetică a teatrului din partea preşedintelui fondator al Institutului European de Cultură pentru Comunicare, Cunoaştere şi Educaţie prin Imagine, profesor universitar doctor Geo Saizescu. «Răsplata cu această diplomă de excelenţă ne onorează şi ne obligă foarte mult», a mai spus Mircea M. Ionescu. La cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru şi Film Studenţesc Hyperion au mai participat teatre din Bucureşti, Iaşi, Chişinău. Cătălin Oprea, Maria Magdalena Chihaia, Gabriela Ioniţă, Andrei Abdul, Cătălin Popa, Karina Stănculescu fac parte din distribuţia spectacolului «Horoscopul puterii» de Dinu Grigorescu.

AGERPRES