Numărul total al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Giurgiu la data de 28 februarie 2014, a fost de 6.432 persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 2.755 sunt femei.

Valoarea ratei şomajului înregistrată la nivelul judeţului Giurgiu la finele lunii februarie  2014, este de 6,74%,  într-o uşoară scădere faţă de cea înregistrată la sfârșitul lunii ianuarie 2014  câns s-a înregistrat 6.83%.  Din totalul persoanelor aflate în evidenţa Agenţiei, şi anume 6.432, un număr de 1.697 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj , conform Legii76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă ( cu modificările şi completările ulterioare), din care 676 sunt femei. În ceea ce priveşte distribuţia teritorială, în luna februarie a acestui an, din numărul total de 6.432 şomeri înregistraţi, 1.548 persoane (743 femei), provin din mediul urban, reprezentând 24,07%, iar 4.884 (2.012 femei), persoane care provin din mediul rural,  adică 75,93%. Din totalul de 6432 de șomeri, un număr de 4.895 au terminat  patru clase, școala generală, sau școli profesionale. Numărul celor cu liceu sau pregătire post-liceală ajunge la 1329 în timp ce numărul celor cu diplome universitare se ridica abia la 208! Grupa de vârstă din rândul căreia se înregistrează cei mai mulţi şomeri este cea cu vârsta cuprinsă între 40 – 49 ani, grupă care este reprezintă 28,30%, urmată de categoria de vârstă sub 29 ani (21,86% ) din numărul persoanelor aflate în evidența Agenției. Mai multe amănunte puteți citi în ediția print a publicației ”Jurnal giurgiuvean” de vineri, 21 martie. (Marian TARU)