Italy Pope Holy Thursday

Nu de mult scriam laudativ  despre  Suveranul Pontif, Papa Francisc, lucru care mi-a atras imediat, în mediul virtual,  o serie de replici  dure din partea unor concetățeni, susținători  ai Bisericii Ortodoxe.

Scriam atunci despre atitudinea familiară pe care Papa Francisc o are față de toți cei cu care intră în contact,  despre vestimentația  sa, extrem de simplă, neîntinată de morbul opulenței și mai ales despre implicarea sa în problemele majore ale laicilor.

  Cu riscul că voi fi din nou apostrofat  de către fanii unor fețe simandicoase, purtătoare de sutane, nu pot să nu mă minunez de gestul Suveranului Pontif  care, joi 24 martie,  în cadrul unui ritual cu o mare valoare simbolică, săvârșit în Joia Mare, a spălat  picioarele a 11 refugiați de confesiune creștină, musulmană, dar și hinduși, precum și picioarele unui angajat al Centrului de primire a refugiaților din Castelnuovo di Porto, din apropiere de Roma.

Ce dovadă mai vie că Dumnezeu este al tuturor, indiferent  de religie , de etnie, de culoare a pielii… Ce pildă mai mare de dragoste pentru semeni decât acest gest care mă cutremură și care mă face să îl iubesc din toate puterile mele pe Dumnezeu pentru darul pe care ni-l face trimițând aici, printre noi, astfel de OAMENI, dispuși oricând să ne asculte,  să ne  îndrume, să ne vindece, dar în același timp să ne și slujească.

Și atunci, ce să credem? Învață-mă  Doamne cum să-mi respect și să-mi iubesc semenii ,   vindecându-ne  de ura  tot mai mare , care ne-a cuprins…

Conform acelorași agenții  Prin acest gest simbolic Sfântul Părinte a dorit să atragă atenția asupra celor mai slabi care au nevoie să-și reprimească demnitatea și a arătat că respectul este principalul drum spre pace.

Suntem în Postul Paștelui, în apropierea Săptămânii Patimilor  și poate câțiva dintre cei ce vor citi aceste rânduri vor înțelege că mai este încă loc de iubire. Martor zi ,de zi la tot ce circulă în mediul virtual local, nu pot decât să vă invit să vă urâți cu măsură, rugându-vă ca de fiecare dată când doriți să judecați pe cineva, fără să știți prea multe despre el, când simțiți dorința de a ridica piatra, să vă aduceți aminte de gestul Suveranului Pontif din Joia Mare și poate veți simți o mică schimbare în viața voastră. Este primul semn spre mântuire. Amin!

(Florian TINCU)