
Recent, în mediul on-line a apărut un articol în care se amintește de faptul că Spitalul Județean ar fi la un pas de faliment, „vinovat” fiind, de acest lucru, conform autorilor articolului cu pricina, fostul președinte al Consiliului Județean Giurgiu, Marian Mina. Mai mult, în același material, se vorbește despre datorii de aproape 2 milioane de lei, acumulate în ultimul an de zile!
Sub titlul „În plină pandemie! Fosta conducere a CJ Giurgiu a lăsat Spitalul Județean în executare silită pentru neplata la apă, căldură, lumină și gunoi”, articolul induce ideea că unitatea spitalicească ar fi la un pas de colaps:
„Fosta conducere a CJ Giurgiu, asigurată de Marian Mina (PSD), a lăsat un adevărat dezastru financiar la Spitalul Județean. În plină pandemie, cea mai importante unitate medicală din județul Giurgiu se află în executare silită pentru neplata datoriilor la furnizorii de curent electric, apă, canal, încălzire și salubritate, datorii care cumulează suma de peste 1,8 milioane de lei.
Într-o adresă din data de 20.10.2020 a Spitalului Județean, către Consiliul Județean Giurgiu, se menționează faptul că unitatea medicală a fost dată în judecată de Enel pentru neplata unei datorii de 158.897 lei. „Având în vedere cererea de chemare în judecată prin ordonanța de plată intentată împotriva Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, formulată de reclamant SC Electrica Furnizare SA Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploiești, în dosarul nr. 5324/236/2020 și comunicarea Hotărârii civile nr. 1412/16.06.2020, suntem obligați la plata sumei de 158.897,27 lei, reprezentând soldul de plată către furnizorul reclamant. În aceste condiții vă rugăm să ne sprijiniți prin alocarea sumei sus amintite, în vederea stingerii datoriei către furnizor”.
În același timp, Spitalul Județean Giurgiu primea pe data de 28.10.2020 o somație de plată de la o firmă de recuperare a creanțelor, privind soldul datorat Enel Muntenia, în valoare de 392.443,41 lei: „Subscrisa EOS KSI România SRL, (…), în calitate de mandatară a Enel Energie Muntenia, în vederea indeplinirii procedurii instituite de art.1015 din Cod de Procesură Civilă, vă solicităm ca în termen de 15 zile de la data primirii prezentei somații, să achitați debitul total în cuantum de 392443,41 lei”.
De asemenea, Spitalul Județean Giurgiu, trimitea, pe 5 noiembrie, către Consiliul Județean, o adresă, prin care prezenta situația financiară, dramatică, în care se află, situație lăsată de fosta conducere a CJ: „Prin prezenta vă aducem la cunoștință că la data de 05.11.2020 din suma donațiilor și sponsorizărilor în bani, în valoare totală de 1.646.068,96 lei, mai avem disponibil valoare de 36.465,56. De asemenea, la data prezentei, înregistrăm un sold în valoare de 1.893.077 lei la furnizorii de apă, canal, energie electrică, încălzire, salubritate”.
Astfel, Spitalul județean înregistrează o datorie de 225.835,43 lei la Apa Service, 156.943,54 lei la ROSAL, 536.069,78 lei la ENEL Energie Muntenia, 158.897,27 lei la Societatea Electrica, 795838,27 lei la Uzina Termoelectrica Giurgiu, 6357,13 lei la Ecogreen Construct, 131.135,51 lei la Girexim.
Toate aceste creanțe au fost adunate de Spitalul din Giurgiu, pe perioada crizei de coronavirus, Consiliul Județean condus de Marian Mina, neachitând datoriile celei mai mari unități spitalicești din Giurgiu, timp de un an de zile.”, scriu autorii materialului amintit.
Verificările făcute de reporterii „Jurnal giurgiuvean” au confirmat, într-adevăr, faptul că la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu sunt niște datorii mai vechi, acumulate în timp, și nu pe parcursul ultimului an, așa cum s-a lăsat să se înțeleagă, dar că nu este deschisă nicio procedură de executare silită pe numele unității sanitare giurgiuvene.
(Jurnal)