Din analiza unei situaţii operative rezultă că, în perioada ianuarie-iunie 2009, Poliţia Română implicit Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu a înregistrat, la nivelul judeţului, mai multe dosare de înşelăciune constând în faptul că autori necunoscuţi, care se recomandă ca fiind reprezentanţi la diverse firme (Orange, Nokia, Flanco, Cosmote, Coca Cola etc.), contactează părţile vătămate pe telefonul mobil şi le induc în eroare determinându-le să reîncarce cartele prepay cu diferite sume de bani, a declarat, luni, 29 iunie, comisarul de poliţie, Cornelia Ştefan, ofiţer de prevenire a criminalităţii.

Printre cei păcăliţi se regăsesc: lPartea vătămată

C. G. care a fost determinată de către A. N. (autor necunoscut), care s-a recomandat ca fiind reprezentant Orange şi, cu pretextul că face o verificare a contului, „să reîncarce o cartelă prepay cu suma de 230 euro”.

lPartea vătămată O. L. a fost sunată cu număr ascuns de către A. N. şi i s-a comunicat că va primi 1.200 minute naţionale ca urmare a fidelităţii. Pentru a beneficia de aceste minute a fost îndrumată să efectueze anumite operaţiuni pe telefonul mobil. Verificând ulterior la serviciul clienţi a constatat că „a fost înşelată cu suma de 200 euro”. lPartea vătămată C. L. a fost apelată de pe un număr de telefon mobil şi „înşelată să alimenteze, cu suma de 100 euro contul utilizatorului cartelei prepay, care avea un alt număr de telefon”. lPartea vătămată

C. L. a fost apelată de pe un număr de telefon şi i s-a comunicat că a câştigat o reducere de 25% pe o perioadă de 6 luni a costului abonamentului şi 200 minute naţionale şi, pentru a revendica câştigul a fost îndemnată să apeleze numărul şi să facă mai multe tastări iar, „după câteva minute a fost anunţată prin sms că a încărcat contul utilizatorului prepay cu 200 euro”. lPartea vătămată C. G., a primit un sms de pe un telefon mobil în care se preciza că este câştigătorul unui premiu, iar pentru detalii a fost îndemnată să sune la un alt număr de telefon. Apelând numărul indicat, partea vătămată „a fost înşelată cu suma de 115 euro, sumă cu care a reîncărcat contul prepay al telefonului respectiv, indicându-i-se totodată şi un cont bancar fictiv în care va fi virat premiul!”. lPartea vătămată B. D. a primit un sms prin care i se comunica că a câştigat 2.000 euro şi un telefon mobil, ca urmare a tragerilor la sorţi Flanco, iar pentru a revendica câştigul a fost invitată să apeleze numărul şi să facă mai multe tastări, iar după câteva minute a fost anunţată prin sms că „a încărcat contul utilizatorului prepay cu 200 euro”. lPartea vătămată D. A. a fost apelată de către A. N. (s-a recomandat ca fiind T. M., reprezentant Orange) care, pretextând că de pe telefonul respectiv s-a vorbit în străinătate, a determinat-o să „reîncarce 3 cartele prepay, cu suma totală de 245 euro”. lPartea vătămată T. V. a fost sunată de către A. N. (care s-a recomandat ca fiind reprezentant Orange) şi sub pretextul oferirii de minute gratuite l-a determinat să „reîncarce 3 cartele prepay”. lPartea vătămată D. I. a fost apelată de către A. N. (care s-a recomandat ca fiind reprezentant al firmei Flanco) şi determinat să „cumpere două cartele reîncărcabile în reţeaua Cosmote a câte 20 euro, comunicând ulterior autorului codurile de reîncărcare”. Pentru a preveni astfel de fapte, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroul de Investigaţii Criminale vine în sprijinul cetăţenilor cu următoarele recomandări, pentru a nu deveni victime ale „infracţiunii de înşelăciune reîncărcare cartele prepay”, şi recomandă cetăţenilor: lSă nu comunice datele de identificare personală (datele de pe actul de identitate: CNP şi alte date de stare civilă) persoanei de la care a primit apelul. lSă nu tasteze pe mobil diferitele combinaţii pe care i le solicită persoana care l-a contactat. lManifestare de prudenţă şi discernământ faţă de persoanele necunoscute cu care vin în contact. lSă nu se lase tentaţi de aparenţe relativ avantajoase (promisiuni, obţinerea unor valori sau bunuri în condiţiile date de posibilii infractori), pentru că la orice concurs la care se câştigă premii în bani sau obiecte se face mediatizare pe un post naţional de televiziune sau radio, firma organizatoare făcându-şi în acest fel reclamă. Astfel, respectând aceste recomandări cetăţenii pot fi siguri că nu au intrat într-un joc periculos, din care în loc să câştige devin mai săraci, a mai declarat comisarul de poliţie Cornelia Ştefan.

Heliade CĂLIN