20150315_135555În perioada 13 -15 martie, la Tulcea, a avut loc Olimpiada Naţională de Interpretare Instrumentală (Etapa Regională, pentru elevii din clasele III – V) la care elevii giurgiuveni au câştigat  numeroase medalii.

La această prestigioasă competiţie, ne declara Mariana Iliescu, director general al Şcolii Gimnaziale de Artă ”Victor Karpis”, desfăşurată la Tulcea,  au participat cei mai buni elevi din instituţiile de artă, cultură şi învăţământ din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea şi Giurgiu. Judeţul nostru a fost reprezentat de 13 elevi ai Şcolii gimnaziale de Artă ”Victor Karpis”, un număr de şapte elevi au concurat la pian, câte doi elevi la oboi şi clarinet şi câte un elev la vioară şi flaut. Ediţia din acest an a fost una extrem de echilibrată din punct de vedere valoric, membrii comisiilor de examinare fiind foarte exigenţi vis- a- vis de respectarea: textului muzical al piesei interpretate, frazare şi mai ales interpretarea artistică. La finalul competiţiei un număr de 8 elevi ai şcolii noastre au obţinut premii deosebit de valoroase, lucru care s-a datorat după părerea specialiştilor calităţii şi varietăţii repertoriile prezentate, sonorităţii instrumentale şi interpretării de înaltă valoare şi ţinută artistică,  ne-a mai spus Mariana Iliescu.

Premiile obţinute la această olimpiadă naţională, vin să întregească palmaresul şi aşa atât de valoros al prestigioasei noastre instituţii de învăţământ şi cultură, care anul acesta aniversează 57 de ani de la înfiinţare.

Cine sunt laureaţii

De la Tulcea s-au întors cu premii valoroase următorii elevi: Oana BENU  (Premiul I la oboi, pregătită de profesorul Mariana Iliescu) care s-a calificat  pentru Finala pe ţară de la Suceava, finală ce va avea loc în perioada 7-9 aprilie.

Ruxandra Maria POPA (oboi, profesor Mariana Iliescu) şi Luca STERIE (clarinet, profesor Bică Dragoş) au obţinut Premiul II. Premiul al III-lea a fost obţinut de elevii Ramona CONSTANTIN (flaut, profesor Mosor Mărioara), Andrei CONSTANTIN (clarinet, profesor Bică Dragoş) şi Cristina ALEXANDRU (vioară, profesor Niţescu Maria). Cu menţiuni s-au întors elevii Maria PITULICE (pian, profesor Cioacă Daniela) şi Rebeca PREDA (pian, profesor Tudorie Cristina).

Deşi n-au primit de data aceasta premii, o frumoasă impresie au lăsat la Tulcea şi elevii: Cristian Teodor Asandei (pian, îndrumată de prof. Veronica Ivan), Mariela Bărbăscu (pian, prof. Cioacă Daniela), Evelina Burcea (pian, prof. Ivan Veronica), Mucioniu Alexandra (pian, prof. Daniela Cioacă) şi Ţepurlui Corina Maria (pian, prof. dr. Niţescu Gheorghe).

Menţionăm că acompaniamentul tuturor violoniştilor şi a interpreţilor cu instrumente de suflat a fost asigurat la pian de profesorul Daniela Cioacă.

Felicităm toţi reprezentanţii Şcolii Gimnaziale de Artă ”Victor Karpis” pentru rezultatele bune obţinute la faza regională de la Tulcea, urându-i, de pe acum, mult succes în finala pe ţară singurei reprezentante a judeţului Giurgiu, oboista Oana BENU.

Heliade CĂLIN