Chiar dacă unii se entuziasmează, citând procente și date statistice încurajatoare, în raport cu anii anteriori, rezultatele obținute anul acesta la Evaluarea Națională – măcar pentru noi, giurgiuvenii – nu au cum să ne mulțumească.

Înainte de toate trebuie să fim sinceri și să facem precizarea că subiectele de examen, sunt , de la un an la altul, tot mai  penibile ca grad de complexitate…Cum bine observa cineva, în ritmul acesta se va ajunge ca proba de Limba română să se rezume la a citi corect :”Ana are mere…!”

Deși mulți dintre copii au început să facă meditații încă din clasele pregătitoare, rezultatele par a ne dovedi tot mai mult că suntem o națiune de imbecili, mai ales dacă introducem în ecuație constatarea ministrului Educației că doar 6% dintre candidați, la nivel național, au scris corect românește, lingvistic și gramatical!

În acest răstimp meditația a devenit o adevărată afacere pentru mare parte dintre dascăli. O droaie de profesori trăiesc astăzi (de ce să n-o spunem pe aia dreaptă!), într-un corn al Abundenței, datorită turmei de elevi ce le bate la ușă, cerându-le să fie meditați. Și asta, în ciuda faptului că actul educativ, lecția de curs în sine, ar trebui să se desfășoare doar în clasă și nicidecum la domiciliul profesorului. Așa se întâmplă în istoria educației, de la Socrate încoace…

 Să nu îmi spuneți că din fotoliul sufrageriei profesorului de matematică, algoritmii sunt mai ușor de rezolvat.

Puțini știu însă că sunt profesori giurgiuveni care și-au ridicat scări de bloc prin București, dezvoltând cu ele afaceri imobiliare, că alții și-au construit case de vacanță, la munte sau la mare, plătite de fiecare dată cu sume nefiscalizate!(?)

Rețeta este de fiecare dată aceeași: fixezi onorariul pentru o oră de meditație ( drept momeală), după care aștepți ca elevii să îți bată la ușă, într-un pelerinaj săptămânal, continuu, în serii de câte 5,6 sau chiar câte 10 deodată, dacă profesorul dispune de un living generos, cu multe scaune, deși de cele mai multe ori cursanții sunt așezați direct pe covor.

Niciunul dintre acești meditatori nu a încercat până acum să ne explice însă de ce elevul nu pricepe tema predată în clasă și de ce e musai să plătească o sumă de bani, pierzând o după amiază întreagă în apartamentul profesorului, pentru a rezolva un exercițiu.

Nu cred că ambientul oferit de professor, la el acasă sau tonul colocvial, pot fi factorii ce pot asigura performanța. Mai degrabă talentul pedagogic, modalitatea de predare sunt cele ce captează atenția elevului, fixându-i în memorie elementele de bază ale temelor abordate.

Sunt voci care spun că de fapt ar fi vorba despre un adevărat scenariu…Câteva note proaste și remarci ale profesorului privind lipsa de interes, insuficienta atenție sau pregătire din partea elevului, sunt îndeajuns pentru a-i convinge pe părinți că odrasla lor are nevoie de câteva ore de meditații.

Din păcate, rezultatele obținute de elevii giurgiuveni demonstrează însă că aceste ore de meditații nu sunt decât în mică măsură eficiente. Zilnic, pe băncile din fața blocurilor,  pe scara acestora sau la poarta domiciliilor în care locuiesc profesorii meditatori au loc adevărate pelerinaje.

Propunerea ca meditațiile să fie efectuate la școală, nu a dat rezultate, ea dovedindu-se mai mult formal, cât timp profesorul nu este stimulat material pentru asta.

Varianta fiscalizării meditațiilor, ca factor de presiune asupra dascălilor, va eșua și ea, lamentabil, fiind foarte greu să dovedești un flagrant, elevul denunțător nefiind dispus să fie ulterior privit ca un ”vânător de vrăjitoare”, expus permanent persecuțiilor și oprobiului cadrelor didactice. Căci, ce vreți:”corb la corb nu-și scoate ochii!”

Din păcate nu există o responsabilitate a profesorului față de nivelul de pregătire al elevului pe care îl instruiește. Nici acea mândrie profesională care să-l determine pe dascăl să dorească să scoată oameni educați din cei cu care se întâlnește zi de zi în sala de curs.

Profesorii sunt plătiți astăzi nu în funcție de performanțele elevilor, de rezultatele obținute de aceștia (note, medii). Mulți dintre aceștia sunt mai preocupați de a pleca prin intermediul  diferitelor  proiecte  în țări străine, proiecte transformate într-un fel de City Break-uri.

În acest timp elevii se mulțumesc cu profesori surogat sau se bucură de ore libere, din cauza lipsei profesorului titular. Sunt profesori care lipsesc aproape un semestru, așa cum de multe ori ni s-a adus la cunoștință.

Profesorii văd lumea, iar elevii văd cu cine urmează să facă meditații pentru a recupera materia nepredată la orele de curs. Iată care este contextul sistemului de învățământ actual din România.

Probabil că lucrurile se vor îndrepta atunci când profesorii vor avea obligația de a răspunde, printr-un contract încheiat cu școala, de rata de promovabilitate a elevilor pe care îi pregătesc. Atunci când vor fi puși să dea explicații privind notele slabe la materia pe care o predau…

În ceea ce privește meditațiile, atunci când părinții vor ajunge să ceară meditatorilor să fie despăgubiți în cazul în care progenitura lor va eșua la examenele pentru care a fost pregătit, s-ar putea produce o revoluție în relația părinți-profesori, evident cu dramele inerente unei astfel de situații!

Abia atunci va exista o oarece garanție a faptului că cel meditat ar putea învăța măcar să scrie și să citească ”perfect românește”, cum își dorește domnul ministru Cîmpeanu.

Ce pretenții poți avea însă, cât timp prefectul unui județ, din această țară, cu câteva zile în urmă n-a putut reda corect, gramatical, textul unui raport citit în fața presei și a camerelor de luat vederi.

Cât timp clasa politică este corigentă, ea însăși, la nivelul educației și al bagajului de cunoștințe acumulat în școală, nu vom putea avea pretenția de a avea un sistem de învățământ performant.

Iar dincolo de asta atâta timp cât finanțarea unei unități școlare, stabilitatea numărului de profesori dintr-o școală vor depinde de numărul elevilor promovați, de rata abandonului școlar, niciun director sau dascăl nu își va permite vreodată să  nu treacă un elev care a ajuns în clasa a XI-a fără a știi tabla înmulțirii!

În concluzie, ne place sau nu ne place, toți acești tineri, ce îngroașă, de la un an la altul, rândurile analfabeților funcționali, eșuând rușinos la examenele de Evaluare Națională sau la BAC, nu sunt sunt altceva decât produsul creat după chipul și asemănarea clasei politice care ne guvernează!

(Florian Tincu)

Caricatură: Costel Pătrășcan – Google