În cadrul mobilităţilor din proiectul COMENIUS intitulat ,,Viaţa cotidiană în şcoli rurale din ţările UE” (2010-2012), în săptămâna 11-17 aprilie 2011, elevi din şcolile ţărilor partenere în proiect s-au aflat în Franţa, Colegiul Marcel Pagnol din Mallicorne. Toţi cei 22 elevi (6 români, 10 greci, 6 bulgari) am fost cazaţi la colegii noştri francezi din Mallicorne. Am vizitat localitatea Mallicorne, în apropierea oraşului Le Mans, unul din marile oraşe franceze. Aici gazdele ne-au condus spre Catedrala romana ,,Saint- Julien”, ridicată în anul 1120, alte edificii istorice dar şi renumita pistă internaţională de automobilism (autoturisme de epocă, dar şi moderne).

Aflată în apropierea localităţii-gazdă, în localitatea La Phlesh am vizitat o fermă de bovine, unde toate lucrările se fac automatizat. În jurnalul nostru am consemnat amănunte (efective, producţia de lapte, furajare s.a.)

În La Phlesh am vizitat liceul, iar la baza sportivă multifuncţională a liceului  s-au desfăşurat întreceri sportive cu colegi din cele patru ţări la atletism (viteza, rezistenţa, pista cu obstacole, aruncare suliţă s.a), la care băieţii şi fetele din Gostinu au câştigat locul I şi al II – lea!

În cele patru zile cât am fost în Mallicorne am fost invitaţi la ore la Colegiu, am vizitat Muzeul de faianţă din Mallicorne (înfiinţat în 1969 pe locul atelierelor de fabricare a faianţei), am participat şi am câştigat (!) concursul de orientare turistică în Mallicorne (pe traseu am răspuns la întrebări de perspicacitate şi de cultură generală în limba franceză).

Nu în ultimul rând am fost primiţi de primarul localităţii, de viceprimar, de consilierii pe probleme de educaţie. Întâlnirea de la Primărie a fost un interesant dialog cu noi, copiii pe probleme de comunicare şcolară, de buget alocat educaţiei, de implicare a administraţiei locale în bunul mers al şcolii; întrucât elevii rămân în colegiu de la ora 8 la 17, zilnic.

Noi, cei şase elevi de la Gostinu, am fost însoţiţi de profesorii Mariana David, Victor Enache şi de coordonator proiect, prof. Ecaterina Surdu, cărora le mulţumesc pentru tot efortul dumnealor ca noi să ne simţim bine, să achiziţionăm cat mai multe cunoştinţe utile, să deprindem noi abilităţi de comunicare.

Ultimele trei zile din Franţa, copiii şi profesorii din cele patru ţări le-am petrecut în Paris. Oportunităţile create în vizitele din capitala Franţei au constituit pentru noi experienţe de viaţă ce ne-au marcat puternic!

În cele trei zile am văzut în Paris imagini ce ne vor marca tinereţea, de la Turnul Eiffel, Muzeul Louvre, Catedrala Notre-Dame, Parcul de tei, Arcul de Triumf.

Ne-am plimbat pe Champs Elyses, iar la Palatul Verssailles şi în grădinile de la Palat ne-am minunat ceasuri la rând. În Paris am călătorit cu tramvaiul şi troleul, dar şi cu trenul, cu metroul şi cu vaporaşul pe Sena. Scurta mea prezentare a respectivei mobilităţi e prea puţin spre a releva impactul asupra formării în bine a persoanei noastre în formare, întrucât am văzut pe viu deosebiri şi asemănări în modul de viaţă, a obiceiurilor şi culturii tinerilor de-o vârstă cu noi din ţări ale U.E. Am legat totodată prietenii durabile cu copiii francezi, greci, bulgari, ce conferă unitate în diversitate.

Peste numai o lună, la Gostinu vom continua să ne cunoaştem mai bine, căci bunii noştri prieteni ne vor întoarce vizita!

Irin Laurenţiu Călcîi

cls. A VIII-a

preşedinte al CES Gostinu