În ciuda încercărilor disperate din ultima vreme, ale liderului liberal, Lucian Iliescu, de a îndulci relaţiile cu omologul său social democrat, Nicolae Bădălău, conform recomandărilor venite de la centru, pesediştii au ca temă să-i arunce pe liberali din căruţa puterii, dar fără a recunoaşte vreo clipă că asta intenţionează.  E ordin pe şest: ”Scăpaţi de liberali!”   Dacă din amiciţia de odinioară dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta s-a ales praful, între Lucian Iliescu şi Nicu Bădălău nici nu a  fost vorba vreodată de aşa ceva.

Pesediştii giurgiuveni plescăie din buze degustând cu plăcere mardeala începută în PNL. Debranşat de la aparatele ce-i mai întreţineau un strop de luciditate, Lucian Iliescu pare acum un bătrânel supărat permanent pe puştiul ăla cu nume de neamţ, Alzhaimer,  care-i  tot repetă să iasă la pensie. Şi mulţi chiar se întreabă de ce Doamne

iartă-ne!  n-o face,  cât timp vila somptuoasă ridicată pe coasta de Azur pe banii contribuabilului (că doar nu pe salariul de bugetar?), zace dornică de a fi populată.  Aşa că social-democraţii din teritoriu au aflat cu bucurie că nu mai este nevoie să-i înghită, cu nodurile de rigoare, nici  pe liberali, şi nici pe liderul hachiţos al acestora. Ci că  este suficient să mimeze păstrarea în viaţă a USL-ului. Uniune care – cum scria deunăzi un confrate din presa centrală –  mai horcăie doar pentru că Antonescu şi peneliştii lui s-au hotărât să ignore orice afront venit dinspre PSD, doar-doar or rămâne la guvernare.

Se pare că PSD-ul chiar coace la foc mare o nouă majoritate, aşa cum insista sa afirme unele voci, iar Bădălău ştie asta.  Variantă care spun sursele face să tremure bufanţii liberalilor cât şi ai pedeliştilor cu care s-au  înţeles să pună de o nouă Alianţă capabilă să mătrăşească  PSD-ul şi să guverneze în numele unei drepte făcute pe genunchi şi sprijinită de minorităţi (UDMR şi PPDD),  în Parlament. Variantă de care Lucian Iliescu pare să aibă cunoştinţă motiv ce-l face să aibă declaraţii mai mult decât  stranii.

După ce l-a ridiculizat ”en fanfare” cu fiecare ocazie ce i

s-a ivit,  pe Nicolae Bădălău acum îi dă roată declarând cât de mult îi apreciază inteligenţa politică. Hai să mori tu? Ba mai mult. Ca un conducător de oşti rămas fără armată, Lucian Iliescu mai dă un recital de ipocrizie cerându-şi scuze, chipurile,  faţă  de cel pe care

l-a beştelit de moarte, alungându-l  în cele din urmă din PNL, Dumitru Beianu, solicitându-i voalat,  cică, să se întoarcă în PNL.  Vorba aia: ”Vrabia mălai visează şi nebunul,  balamuc!” Cert este că în afara lui Marin Anton, a lui Dumitru Gavrilă şi Ionel Muscalu, nu prea mai crede cineva în steaua (de tinichea!) norocoasă,  a liderului liberal. Lucian Iliescu nu vrea să creadă că nimeni nu-l mai doreşte  la ”butoane”.

Lamentabilă mi se pare şi solicitarea acestuia de a-i chema la Giurgiu pe cameramanii unor televiziuni centrale pe care nu demult le fugărea prin municipiu cerând agenţilor de pază din Primărie să îi împuşte. Nemulţumit  că televiziunile locale pe care deunăzi le controla, nu-l mai dau bine în cadru. Scene bucolice şi totodată amare, demne de biografia lui Iosif Vissarionovici Stalin care,  printr-un scenariu aproape similar  celui încercat astăzi de Lucian Iliescu, şi-a epurat întreaga camarilă politică, exterminându-şi toţi camarazii de partid, prietenii cei mai loiali, fără scrupule,  din dorinţa de a-şi consolida puterea. Iată de ce oamenii de casă ai lui ”lider maximo”, şi îi citez aici pe Toma Petcu, Vasile Mustăţea, Viorel Teodorescu sau Andrei Ovidiu, nelipsiţi niciodată de la chermezele familiei  Iliescu, sunt astăzi persecutaţi de acesta, consideraţi trădători doar pentru că au îndrăznit (eliberaţi din complexului ”tătucului” care le ştie şi le decide pe toate), să aibă păreri proprii, opţiuni personale. Aproape toţi membrii PNL din teritoriu ştiu că Lucian Iliescu a fost debranşat de la aparate, percepând o altă realitate. Numai el nu crede asta şi cei câţiva care încă se mai agaţă de umbra sa de autoritate cu care acesta a dominat timp de 16 ani un judeţ întreg, deşi era doar primar.

Avem dovezi că USL-ul a intrat în moarte clinică. La fel şi cariera de lider al lui Lucian Iliescu. O dovadă certă a facţiunii dintre cele două partide a fost ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, la care partenerii de Alianţă, recte PSD-ul nu a vrut să voteze bugetul judeţului.  Dacă la centru se aşteaptă ca până în toamnă, să se formeze o nouă majoritate, cu PSD la cârmă, la Giurgiu social democraţii  aşteaptă la rândul lor, nerăbdători,  formarea noii structuri liberale locale şi înscăunarea unui nou lider, în mod cert Vasile Mustăţea. Un om ce poate primeni, în sfârşit, viaţa politică giurgiuveană…

F. TINCU