Este tot mai frig pe străzi; este tot mai rece în casele oamenilor; mediul de afaceri a îngheţat şi el privind ca prostul la dezinvoltura cu care se mişcă prestidigitatorii economiei subterane. Plec de acasă cu refrenul unei melodii care mi s-a înfipt în creier ca şpanul unei amintiri urâte „…Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit/ N-am primit, am făcut totul din nimic…” Un anunţ pe internet îmi dă, la rându-i, fiori: “zilnic circa 100 de societăţi comerciale închid, îşi întrerup activitatea sau dau faliment…!” O portavoce a sindicatelor vorbeşte deja de circa 150.000 de salariaţi ce vor fi aruncaţi în malaxorul exterminatoriu al societăţilor de plasare a forţei de muncă, ex-salariaţi ce vor îngroşa numărul celor peste 750.000 de şomeri existenţi, la care – după cum spun unii – se vor alătura alţi peste 300.000 de cetăţeni, ieşiţi din evidenţele Agenţiilor de ªomaj. Ce vor face toţi oamenii ăştia? Mintea derulează, dintr-un automatism al ei de nedesluşit, un alt fragment al melodiei: „Zi-mi de ce furi?/ Da cât mai vrei să furi?/Nu vezi că suntem multe guri? /ªi ştim cu toţii ce-nseamnă să înduri/ Dar câte căzături să-nduri?…” Da’ chiar, câte lucruri ar mai putea să-ndure românul? Mă apucă râsul. Mă uit în jur să nu par penibil fiind convins că este vorba doar de o descărcare nervoasă şi nicidecum de un semn al nebuniei care ne încearcă, pe tot mai mulţi, astăzi. Simt cum parcă îmi scârţâie o rotiţă sub tâmpla dreaptă şi îmi spun că unei asemenea situaţii de coşmar i s-ar potrivi de minune ghicitoarea aia cu „ştiţi ce este mic, negru şi fără niciun viitor? PREZENTUL, bă loază!” Al nostru, desigur! Mă opresc într-un magazin să cumpăr…de fapt nici nu ştiu ce doream să cumpăr.

Patronul dughenei se uită cu un ochi la mine şi cu unul la ştirile care se derulează pe sticla unui televizor aşezat în aşa fel încât să nu-i scape ceva cât nu iese afară. Mă salută în silă. Îmi explică leneş că sila nu-i e dictată de întâlnirea cu mine ci de ce se întâmplă în Parlament. „Murim domnule, murim! Nu se întâmplă nimic. Uită-te la ei, toată ziua se ceartă!” Privesc pentru o clipă spre televizor şi nu văd nimic din ceea ce îmi explică individul acela din faţa mea. Dar ce-mi pasă! Îi spun ce vreau şi pleacă să-mi aducă…Din stradă intră un puşti cu o căciulă care îi poceşte faţa sub strânsoarea ei. Simt din nou scârţâitul de sub tâmplă şi ca un ecou se derulează încă un fragment din obsesiva melodie care nu contenesc să o aud peste tot, de o săptămână…”Da nu-i nimic, sunt consolat de mic/ Tu eşti conştient ce zic, io!/…Suntem copii, de acum vom fi/ Plini de uimire, plini de iubire…” Omul se opreşte în faţa mea şi îmi întinde ce îi cerusem, repetând fără noimă: „Nimic nu mai merge, nimic!” Puştiul îi cere de trei lei ţigări stâlcind numele firmei. Individul se simte dintr-odată iritat. „Poftim, ce v-am spus! Ăsta cumpăra zilnic câte un pachet…acum finito…Ce mă, nu mai are tac-tu bani? „ Puştiul se leagănă pe un picior şi răspunde sec: „Astea e pentru mine!” Omul se răsuceşte pe călcâie , nu înainte de a arunca printre buze : „Ţi-ai dracu cu creşterea voastră. Ţigări vă trebuie că încolo aveţi de toate!” Desface pachetul în timp ce îmi surprinde privirea acuzatoare. „ Da, ştiu că n-am voie, da’ trebuie să trăiesc şi eu, nu ?…” I le dă puştiului, întrebându-l, în timp ce-i face semn cu ochiul: „Bă, mâine poimâine o să vii să-mi ceri şi femei…” ªpanul din cap mă face să fac o grimasă de durere. Am sentimentul că joc într-un film prost care nu e al meu. Ies şi dau să urc în maşină, dar sunt gata, gata să mă prăbuşesc, alunecând pe gheaţa din faţa magazinului. Mă uit de-a lungul străzii care arată ca dracu. În cap îmi revine obsedant refrenul: „Nu ne-am născut în locul potrivit… „Ies şi dau să urc în maşină dar dau nas în nas cu un amic.

Acesta se vaită că nu-i merg afacerile. Nu spun nimic dar nu ezit să mă uit cu înţeles spre Jeep-ul Audi, nou-nouţ, din care tocmai a coborât. Înjură guvernul, întrebându-mă dacă l-am văzut pe Boc în dansul pinguinilor. Râde. Încearcă să imite mişcările personajelor de care îmi vorbeşte. Îşi aduce aminte că trebuie să fie trist, că afacerile nu-i mai merg. Îmi spune că în week-end a fost la poiana Braşov. „ N-aveai loc să arunci un ac! ªi ne văităm că trăim prost. De unde or avea ăştia bani, frate? Îmi spui şi mie? Noi muncim de ne vine boala şi abia putem să trăim de pe-o zi pe alta .” Nu-l mai ascult. De ce-aş face-o? Cine ar putea crede un politician ? ªi încă pe unul care s-a tot plimbat de la un partid la altul. Îmi strânge mâna şi se depărtează. Uff! Bine că am scăpat! Melodia din cap are acum tonalitatea unei flaşnete. Mă uit după cel de care abia m-am despărţit…”Că timpu trece dintr-un foc/ Mă plimbă din loc în loc/ Mă schimbă după noroc/ M-aleargă doar pentru un singur vot…” Afară s-a lăsat gerul. Un ger care face să îngheţe şi mercurul termometrelor. Merg doar cu a doua privind la feţele descongestionate ale trecătorilor. Câţiva elevi se strigă, zgomotos. Sunt singurii pe care i-am văzut în această dimineaţă bucurându-se. Au luat vacanţă. Ajung la redacţie. Aici e cancer. Caloriferele par că au încetat din viaţă. Toţi lucrează în faţa calculatorului acoperiţi până în dinţi de haine, căciuli şi fulare. În loc de ai saluta îmi vine să le cânt: „Nu ne-am născut în locul potrivit/Nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit…” Mă uit în corespondenţă. Facturi ce trebuie achitate şi oameni sărmani care ne imploră să facem ceva pentru că mor de foame. Simt un gol în stomac. Ceaiul din cană nu cred că mă va ajuta prea mult în acest sens… Nici pe ei articolele noastre care fac, săptămână de săptămână, apel la umanitate, la gesturi filantropice. Burtiera televizorului ne titrează că Guvernul Boc va da un ajutor acordat săracilor constând într-un trusou pentru nou născuţi…Acesta da ajutor! „ªi viaţa-i grea, şi tre’ să fac cumva ceva/ Mi-au spus că odată şi-odată se duc/ªi tre’ să mă agit, că tre’ să mă lupt…” E timpu să fii sărac în ţara asta ca să mai primeşti ceva! Mă consolez sorbind din apa chioară, lăsându-mă devorat de obsesia acestei zile: „Nu ne-am născut în locul potrivit…” Bine că nu-i Somalia… E doar un fel de Congo!

Florian TINCU